Lecţia de civilizaţie olandeză

Olandezii se numără printre cei mai asidui critici ai derapajelor României şi nu pierd nici un prilej ca să ne dea lecţii de civilizaţie şi europenism, mai ales în domenii care lor le sunt deosebit de dragi – cum sunt drepturile minorităţilor sexuale, de exemplu. Tot ei sunt printre cei mai rezervaţi în privinţa admiterii noastre în spaţiul Schengen, considerând că nu facem suficient ca să dăm un aspect european frontierelor noastre.
Aceste lucruri mi-au revenit în minte atunci când pentru a călători la o manifestare internaţională ce se ţinea în America, am apelat la serviciile liniilor aeriene olandeze – KLM, al căror bun renume nu este un secret pentru nimeni. Se pare, însă, că m-am pripit, pentru că serviciile oferite de amintita companie n-au prea fost în ton cu reputaţia. Sau, cel puţin aşa mi s-a părut mie. Prima surpriză – neplăcută – am avut-o când în seara dinaintea plecării, pentru care rezervarea fusese făcută cu mult timp înainte, cu checking online ca la carte, m-am pomenit cu un mesaj în care eram informat că nu voi mai călători cu cursa de Amsterdam, ci voi merge cu TAROM-ul la Frankfurt! Iar de acolo urma să iau cursa UNITED până la Chicago. Am fost recunoscător că n-am ratat plecarea (re-rutarea mea fiind cu o oră mai devreme decât plecarea iniţială) şi că la Frankfurt am fost din nou norocos prinzând ultimul loc din zborul respectiv! Am oftat după locul bun rezervat, dar anulat şi am călătorit înghesuit în mijlocul rândurilor de scaune care, în aparatele companiilor americane par a se adresa unei populaţii filiforme şi care se hrăneşte sănătos.
Mi-am pus toate nădejdile în cursele de întoarcere. De la Chicago la Amsterdam, totul a fost în regulă. Doar că pe marele aeroport olandez am dat de o situaţie profund neeuropeană: sectorul de pe care se îmbarcă pasagerii spre estul Europei pare a fi dintr-o altă piesă (şi aeroport). Acolo sălile de îmbarcare sunt ţinute sub cheie până la ora accesului în avion. Pe toată lungimea celor 40 de porţi nu există scaune şi pasagerii stau ciuciţi pe margine sau sprijiniţi de scara rulantă ore în şir. O invenţie olandeză sută la sută este aceea că în acest sector controlul de securitate se face la fiecare poartă în parte, pe o singură maşină-scanner. Aşa încât lunga aşteptare anterioară se completează cu o coadă impresionantă, mai ales dacă e vorba de o cursă cu mai mult de o sută de locuri. Este straniu peisajul terminalului, cu sălile de aşteptare goale sub lacăt şi cu mulţimile înghesuite pe marginea coridorului în aşteptarea îmbarcării. Dacă la intrarea în porţiunea de terminal s-ar fi instalat – cum este în celelalte – un sector de acces cu mai multe scannere, situaţia ar fi fost cu totul alta. Mai ales că pe toată porţiunea sunt doar trei toalete cu câte două cabine la care se fac cozi suplimentare, norocoşii suportând nerăbdarea următorilor. Că nu se întâmplă nimic din aceste lucruri în celelalte zone ale aeroportului Schiphol poate să inducă o idee de discriminare care, în cazul lor, al olandezilor, sună ca dracu!
Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă la Otopeni, pe poarta de îmbarcare spre Olanda, s-ar întâmpla ceva asemănător?
Sunt sigur că a doua zi ambasadorul i-ar înmâna un protest lui Corlăţean cerând restabilirea unui climat în conformitate cu regulile Schengen...