Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 21:34

Marele Licurici - farul călăuzitor al democraţiei româneşti

Autor: Octavian ANDRONIC

Publicat la 01 sepembrie 2014

Schimbul de gardă de la Ambasada Americii a oferit un şir de evenimente festive prilejuite de plecarea fostului însărcinat cu afaceri, Douane Butcher, copleşit de medalii, brevete şi cuvântări omagiale şi noul reprezentant (de ambasador nici nu se mai pune problema - e prea costisitor şi nu poate să facă nici cât un însărcinat, fără gafe) Dean Thompson primit cu surle şi trâmbiţe, ba chiar şi cu o medalie acordată preventiv de Gabriel Oprea. Toate aceste evenimente s-au produs în zona instituţiilor „verticale” - Ministerul Justiţiei, CSM, Înalta Curte, DNA, Parchetul General, care par să constituie aria preferată de acţiune a americanilor.
De la Michael Guest încoace, prietenii noştri de peste ocean ne-au obişnuit cu intervenţii şi puneri la punct în toate problemele importante ale ţării, dar în special în cele care implică păstrarea bunei direcţii democratice, busola americană constituind principalul echipament de bord. Odată cu încheierea mandatului lui Gitenstein, diplomatul cu cel mai mare grad - însărcinatul cu afaceri - a preluat ferm controlul şi a validat sau a invalidat acţiunile guvernului şi ale celor mai importante instituţii. Tot acesta a devenit instanţa supremă pentru exprimarea nemulţumirilor opoziţiei sau ale unor lideri politici nealiniaţi, ambasada constituind un soi de cutie poştală pentru sesizări şi reclamaţii.
Ultimele evenimente au surprins efortul intensiv pe care-l face ambasada pentru a asigura buna funcţionare a statului român. O delegaţie (condusă chiar de către dl Thompson) a făcut o vizită la CSM (până acum CSM-ul mergea la ambasadă). S-au discutat pe larg o serie de probleme între care, bineînţeles, independenţa Justiţiei în contextul anului electoral, precum şi raporturile instituţiei cu celelalte instituţii ale statului şi mass-media. Domnii Bordea şi Muscalu şi-au notat conştiincios indicaţiile primite şi au dat asigurări că le vor respecta cu sfinţenie.
Odată cu Ordonanţa de Urgenţă a guvernului privind migraţia primarilor a ieşit, prompt şi un comunicat al ambasadei care atrăgea atenţia în mod serios că nu e momentul potrivit pentru o astfel de reglementare, apel generat de valul de reclamaţii venite de la ACL, formaţiune care se consideră principala păgubită a acţiunii (îl va pierde, sigur, pe Boc). Cu o nesimţire pe care nu ne-am fi putut-o imagina, Guvernul n-a ţinut cont de avertisment, ba chiar Dragnea şi-a permis să spună că se va ţine cont de observaţii, dar se va face cum s-a hotărât.
Cred că, în actualul context, succesul guvernoratului american depinde de câteva măsuri care pot fi lesne puse în practică după modelul unor precedente faimoase: însărcinatul cu Afaceri ar trebui să primească un portofoliu al Democraţiei, şi să participe cu drept de veto la guvernare; la fiecare minister s-ar putea crea un post de consilier pe probleme de democraţie, în care să fie repartizaţi membri ai ambasadei; preşedintele ar putea să primească un birou la Ambasada Statelor Unite unde să lucreze câteva ore pe zi în contact direct au ambasada; deasemenea, Senatul şi Camera Deputaţilor ar putea să înfiinţeze câte un post de chestor în care să fie instalat un american; iar CSM ar trebui să treacă direct sub controlul însărcinatului cu afaceri.
În felul acesta pot fi evitate erorile şi nesincronizările care ar putea să abată România de la drumul drept şi luminos al democraţiei americane.
Unii vor întreba, pe bună dreptate: dar cu cu UE ce facem? Deocamdată îi lăsăm în pace... Sunt prea ocupaţi cu democraţia ucrainiană...

+0 -0

Comentarii

Nicolai Barbulescu

2014-09-01 06:12:08


Pe timpuri se hotara soarta tarii la Constantinopol acum la ambasada SUA.Unde conducatorii sunt pusi pe capatuiala indiferent de culoare politica si lipsa de orientare apar asa numiti cunascatori a stie tot.Ajutoarele si sfaturile nu sunt chiar lipsite de interes in spatele lor fiind pregatite contracte ale firmelor americane care cauta piete de desfacere.Chiar suntem asa de p.....si cit de departe se va merge cu slugarnicia la noua inalta poarta vom vedea.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading