O mărturisire fără nici o noimă

Când toată lumea se dădea de ceasul morţii să-l afle pe ofiţerul acoperit – candidat, pus pe piaţă de un Băsescu abulic, care părea că nu mai ştie nici de ce-a făcut chestia asta şi nici cine ar fi preopinentul, iată că explodează o petardă: Robert Turcescu îşi pune sufletul de deontolog pe masă şi îşi mărturiseşte vina de a-i fi judecat pe alţii în timp ce el însuşi purta în spinare ca pe o raniţă greaua povară a acoperirii. Care este, însă, vina, eu unul nu prea mă dumiresc. A fost ofiţer acoperit al Ministerului Apărării.
Ei şi? Cu ce-a greşit?
Gabriel Oprea aproape că l-a descoperit când l-a avansat la gradul de colonel odată cu droaia de simpatizanţi de-ai săi. Era normal, ca ofiţer acoperit, să nu lucreze la vedere, în minister. Putea deci, să lucreze oriunde, cu condiţia să îndeplinească anumite misiuni care îi erau încredinţaţi de şefi. Misiuni care, bănuiesc, nu aveau de-a face cu atingerea drepturilor omului sau cu turnarea unor cetăţeni pentru că de chestiile astea de ocupă alţii. Probabil că făcea şi el nişte rapoarte legate de starea de vigilenţă a populaţiei, în condiţiile existenţei unor ameninţări la adresa securităţii naţionale. Din acest punct de vedere, probabil că nu există un punct de observaţie mai bun decât presa şi probabil că şi la Realitatea şi la B1TV a putut să-şi ducă la capăt misiunile. Cu atât mai mult cu cât pe generalii din MApN nu prea îi interesau nici afacerile lui Vântu şi nici cele ale lui George Păunescu.
Autodenunţul acesta mi se pare cel mai fără noimă lucru pe care putea să-l facă un angajat al unor structuri secrete ale statului. Ce-a vrut să spună cu asta? Zău nu pricep. Dacă a făcut rele, le-a făcut pe palierul acoperirii jurnalistice. Pentru asta ar trebui să-l judece colegii lui, academicienii. Cu condiţia să le facă cunoscute. Din punctul meu de vedere, de spectator TV, nu am nici motive şi nici chef să-l judec. A făcut gazetărie partizană cum se face şi prin alte părţi, dar fără pretenţia echidistanţei, şi este pe deplin responsabil pentru opiniile sale. Cine se simte lezat, poate să-l dea în judecată. Dar faptul că a fost ofiţer acoperit nu are, practic, nici o importanţă. Iar dacă a comis vreo ilegalitate, aceasta ar putea consta în faptul că în timp ce primea o leafă de la patroni, mai primea şi una de la stat. Dar dacă a fost impozitat corect, scapă şi de aici cu faţa curată.
Ce-ar vrea fostul coleg Turcescu: să-l compătimim, să-l mângâiem pe creştet pentru gravele procese de conştiinţă pe care şi le face? E treaba lui şi poate să cânte mai departe cu formaţia lui (care nu cred că e formată tot din “acoperiţi”…).
Doar dacă… el a fost “acoperitul” care intenţiona să candideze la preşedinţie?