O legendă modernă: Elena şi Traian

Băsescu a început să facă şi el denunţuri. Auto-denunţuri, mai precis. Invitat la o emisiune la care i-a plăcut mereu să meargă, pentru că acolo i se cântă în strună, a dezvăluit faptul că a intenţionat să-l demită pe Coldea. De ce? Pentru că – a crezut el – s-a atins de „omul politic” Udrea, fotografiind-o la Paris. A şi pregătit decretul, dar în cele din urmă a renunţat, când a primit un raport convingător din care reieşea că alţii o făcuseră. Probabil „colegii” de la SIE. Ce ne spune, deci, ex-preşedintele? Că deciziile sale erau condiţionate de motivaţii pur personale. Nu că prin dezvăluirea escapadei pariziene s-ar fi atins cine ştie ce interes naţional, ci pentru că se afectase unul personal. 

Complexa sa simpatie pentru „omul politic” şi informatorul alternativ Elena Udrea.

Ce mi se pare a fi deosebit de interesant în această poveste este faptul că niciodată, nici preşedintele şi nici Elena Udrea nu au negat vreuna dintre numeroasele aluzii, mai mult sau mai puţin transparente, sau chiar afirmaţiile clare care vizau o legătură de cu totul altă natură decât cea oficială. Singura formă de „protest” a celor doi a fost să puncteze public cât mai ostentativ relaţia civilă a fiecăruia, doamna Băsescu şi domnul Cocoş fiind componente ale tabloului de grup. Nici chiar când mariajul familiei Cocoş s-a destrămat, nu s-a produs vreo modificare. Pentru adepţii teoriei relaţiei sentimentale, faptul că în toţi aceşti zece ani nu a putut fi depistată vreo altă legătură personală cu un partener masculin, altul decât cel din propoziţie, a constituit un detaliu convingător, deşi incomod. Pentru că era neplăcut să accepţi ideea că un tip pragmatic de soiul lui Traian Băsescu, a cărui biografie se intersectase cu numeroase personaje în cazul cărora nu se putea delimita cu exactitate între suportul politic şi cel emoţional, se complace într-o relaţie platonică, bazată doar pe idealuri şi convingeri. Cu atât mai mult cu cât prin persoana sa... fizică, Elena Udrea este mai puţin convingătoare pe acest palier de relaţionare. Iar faptul că o grămadă de primari, beneficiari de fonduri de dezvoltare, dormeau cu fotografia sa sub pernă, iar un personaj călit în secvenţe de alcov acvatic (se cheamă jacuzzi) declarau public faptul că sunt perpelite de farmecele sale, vine în sprijinul acestei idei.

Fără îndoială că cuplul – real sau imaginar – Băsescu-Udrea trece prin clipe grele, care-i pun la încercare trăinicia, este evident. Iar cei care au avut bănuiala că Băsescu se leapădă, în stilul său propriu, de legăturile care nu-i mai sunt de folos, sunt dezamăgiţi. Pentru că n-a abandonat-o pe favorita sa, aşa cum ar fi putut să reiasă din declaraţii ostentative, precum aceea că se simte foarte bine în sânul familiei, atunci când Elena Udrea înfrunta ostilitatea publicului şi a autorităţilor competente. Din recenta sa spovedanie televizată reiese că continuă să-i fie credincios şi că o vizitează cu regularitate, la domiciliu, când nu este în arest, şi încearcă să o îmbărbăteze. Pentru că altceva nu prea mai poate să facă. Suportul său, atât de evident şi de eficient vreme de zece ani, se topeşte văzând cu ochii. Un preşedinte expirat nu mai are la îndemână butoanele pe care să apese la nevoie. Nu mai poate decât să asiste neputincios la spectacolul justiţiei eliberate cu atâta imprudenţă la momentul cel mai nepotrivit. Şi nu este exclus ca în aceste condiţii, sensibilitatea publică să înceapă să se manifeste în sens contrar evoluţiilor de până acum: tăria de caracter a „victimei” şi devotamentului partenerului să înceapă să compună o legendă modernă de genul cuplurilor clasice atinse de nefericire...