|
|
|
|
|  |
|
|
 |  | Bloc în flăcări la Făgăraș | | | |
Zeci de oameni au rămas fără un acoperiș deasupra capului, după ce imobilul în care locuiau a fost cuprins de flăcări. Incendiul a izbucnit în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 02.30, la mansarda unui bloc de locuințe sociale din Făgăraș. În imobil locuiau peste 100 de familii, respectiv 400 de persoane. 62 dintre acestea locuiau la mansardă și au rămas acum pe drumuri. În plus, etajul patru a fost deteriorat din cauza apei folosite la lichidarea incendiului. Oamenii sunt disperați. Ei spun că nu au reușit să salveze nimic din calea flăcărilor. „Dintr-o dată, ne-am trezit în flăcări. N-am luat nimic din casă, nici acte, nici nimic. Am vrut doar să ne salvăm copiii”, a mărturisit una dintre păgubite.
Pompierii din Făgăraș au intervenit cu trei autospeciale. „Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la mansarda unui bloc. Intervenția a fost destul de dificilă din cauza faptului că în fiecare locuință din acest imobil se afla câte o butelie de aragaz. Nu am stabilit, deocamdată, cauzele izbucnirii incendiului, iar cercetările sunt în plină desfășurare”, a declarat maiorul Dorin Moldovan, comandantul Detașamentului de Pompieri Făgăraș.
Din câte se pare, focul a izbucnit de la o improvizație electrică. Și asta pentru că cei mai mulți dintre locatarii blocului nu au încheiat contracte cu regia de termoficare, astfel că se încălzeau prin diverse metode improvizate. „Majoritatea celor 114 familii care locuiesc în acest bloc de locuințe sociale sunt de etnie romă. Blocul are sistem de încălzire centralizat, dar majoritatea familiilor nu și-au făcut contract cu regia de termoficare și se încălzeau folosind diverse surse alimentate de la rețeaua electrică. Blocul nu este racordat la rețeaua de gaze naturale”, a precizat Sorin Mănduc, primarul municipiului Făgăraș. Acesta a mai spus că marți dimineață, Comitetul pentru Situații de Urgență a decis ca în termen de aproape 40 de zile să se construiască un acoperiș în locul mansardei mistuite de foc, iar familiile care locuiau în mansardă să fie mutate într-un alt imobil. Deocamdată, 20 de copii și mamele acestora au fost duși la un centru pentru prevenirea violenței domestice, iar restul locatarilor afectați, în internatul unui liceu din Făgăraș. |
 | | | | |
| Autor: Andrei CONSTANTIN |
Data: 15 oct 2008 |
|
 | | |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
|
|
|
|
 |
|  | | | | | |
| 1 USD | | 3,0160 RON | | 1 EURO | | 4,1325 RON | | 1 LS | | 4,7003 RON | | 1 gr. aur | | 103,7158 RON |
|
|
|
 | | |
| |
 |
|  | | | | | |
|
2010, tot ca 2009?
|
|
|
 |
| |
| |
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
|
|