|
|
|
|
|  |
|
|
 |  | Popescu și Voinescu au fost unși pe funcții | | | |
 Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Garda Financiară au de ieri șefi noi
Ion Popescu a fost „înscăunat”, ieri, la conducerea Direcției Generale a Finanțelor Publice Brașov. „Trebuie să scoatem bani și din piatră seacă”, a spus Popescu cu ocazia instalării sale în funcție. Popescu a fost directorul Direcției Județene de Statistică Brașov timp de 18 ani, după care a fost „avansat” ca director al Direcției Strategii din cadrul Institutului Național de Statistică, dar a dorit să revină la Brașov. „Am renunțat la 2.000 de lei în plus la salariu ca să vin în Brașov și sunt convins că vom face treabă bună cu acest colectiv. Important este să atragem la buget fonduri pentru a finanța politicile guvernului în domeniul social”, a spus Popescu, care a explicat că trebuie „să avem răbdare cu contribuabilii, dar și să aplicăm corect legile”. De asemenea, Marilena Holom, director coordonator adjunct, a afirmat că „avem datoria de a rămâne printre județele de tot în ceea ce privește colectarea la bugetul statului”.
„Obiectivele noastre sunt de fapt cele ale Guvernului României - să reușim să strângem cât mai mulți bani la bugetul de stat și să reușim să îndepărtăm indisciplina fiscală. Vrem ca oamenii să vină cu plăcere la Fisc pentru a-și plăti taxele, să avem o comunicare bună cu brașovenii, pentru că noi suntem plătiți din banii contribuabililor”, a conchis Popescu.
Ion Popescu a fost instalat în funcție de către cei doi subprefecți ai Brașovului - Roxana Mânzatu și Emil Niță.
Voinescu: „Noi dăm al Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu!”
De o ceremonie nu la fel de fastuoasă a avut parte și noul director coordonator al Gărzii Financiare, Lucian Voinescu, fost director al Direcției Generale a Finanțelor Publice Brașov. „Unul din obiectivele mele principale este eradicarea evaziunii fiscale. Nu o să fim mai miloși cu firmele care nu își plătesc taxele și impozitele, pentru că noi îi dăm Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-I al lui Dumnezeu, dar sperăm ca acestea să nu ajungă în raza noastră de acțiune”, a explicat Lucian Voinescu. El a mai spus că în prezent la Garda Financiară sunt 15 posturi de comisar vacante, dar pentru moment angajările au fost blocate.
Niță: „E bine ca din când în când directorii să fie schimbați!”
Subprefectul Emil Niță a declarat că schimbarea unor directori ale instituțiilor publice este necesară la o anumită perioadă de timp. „Chiar dacă la început noul director vine cu o infuzie de entuziasm, în timp este posibil să nu mai vadă lucruri pe care le găsea anormale. Iar numirea unei noi conduceri vrea să regleze lucrurile din acest punct de vedere. Cred că este bine ca din când în când directorii să fie schimbați”, a explicat Niță. |
 | | | | |
| Autor: Ovidiu VRÂNCEANU |
Data: 03 iul 2009 |
|
 | | |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
|
|
|
|
 |
|  | | | | | |
| 1 USD | | 3,0160 RON | | 1 EURO | | 4,1325 RON | | 1 LS | | 4,7003 RON | | 1 gr. aur | | 103,7158 RON |
|
|
|
 | | |
| |
 |
|  | | | | | |
|
2010, tot ca 2009?
|
|
|
 |
| |
| |
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
|
|