|
|
|
|
|  |
|
|
 |  | Eliberat din cușca în care a trăit 10 ani! | | | |
 Ursul Jimmy are șansa unei vieți în semi-libertate în rezervația de la Zărnești
Reprezentanții rezervației Libearty din Zărnești au reușit să elibereze animalul din cușca de 30 metri pătrați aflată în curtea unei fabrici de pâine din Arcuș, unde era închis de un deceniu împreună cu ursoaică Jexy. Operația nu a fost ușoară: patronul fabricii de pâine, care este și membru al AJVPS Covasna, a fost recalcitrant cu presa și membrii Asociației, pe care i-a înjurat, i-a amenințat și i-a dat afară de pe proprietatea sa. „În toate cazurile de urși ținuți în captivitate în România este vorba de oameni influenți, de oameni care au în spate politicieni, oameni care au firme, care au bani și influență, încât pot fi protejați de autorități încât să țină în captivitate acești urși deși nu este legal”, a precizat Liviu Cioineag, directorul rezervației. A fost nevoie de negocieri serioase până că când medicii veterinari ai asociației au putut să-i administreze ursului un anestezic special. Până să adoarmă, Jimmy s-a zbătut în cușca îngustă în care a trăit 10 ani, iar tovarășa sa de captivitate a părut că vrea să-l ajute. Odată adormit, cinci oameni s-au chinuit să ridice targa cu ursul greu de peste 300 de kilograme. Ulterior a fost transportat la Zărnești. „Mai sunt și alți compatrioți de-ai lui în țarcuri și o să învețe de la ei ce trebuie să fac un urs în libertate: cățăratul în copaci, bălăcitul în piscină, culesul mâncării de pe jos. Urmează să fie carantinizat, supravegheat, deparatizat, iar la un moment dat castrat pentru a fi eliberat în țarc”, a precizat Ciprian Cocean, medicul veterinar al rezervației. „Ursii ținuți în cușcă au dinții rupți pentru că mușcă din ea. Iar cu dinții tociți nu pot supraviețui în sălbăticie. În rezervație găsesc astfel hrana mai ușor”, a declarat Victor Watkins consilier WSPA. Sora lui Jimmy va fi adusă și ea la Zărnești în următoarele zile. Rezervația se întinde pe 69 de hectare și adăpostește 63 de urși bruni, toți eliberați din captivitate, așa cum s-a întâmplat cu Jimmy. |
 | | | | |
| Autor: Manuela APOPEI |
Data: 14 mai 2012 |
|
 | | |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
|
|
|
|
 |
|  | | | | | |
| 1 USD | | 3,3781 RON | | 1 EURO | | 4,3485 RON | | 1 LS | | 5,1264 RON | | 1 gr. aur | | 149,6232 RON |
|
|
|
 | | |
| |
 |
|
|
 |
|  | | | | | |
|
2013, tot ca 2012?
|
|
|
 |
| |
| |
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
|
|