Ai mustrări de conştiinţă?

Cei care vin la spovedanie din obicei şi ca să salveze aparenţele, cei care nu îşi spovedesc sincer păcatele şi de ruşine le acoperă sau le justifică, cei ce se îndreptăţesc pe ei înşişi şi îi osândesc pe alţii, aceştia Îl batjocoresc pe Dumnezeu, vorbind aiurea. Dar Dumnezeu nu se lasă batjocorit fiindcă El cunoaşte toate. Cei care îşi acoperă păcatele suferă cele asemenea celor bolnavi care îşi ascund bolile şi nu spun adevărul la doctori din pricina ruşinii, şi dacă e să li se întâmple lor vreo slujire a patimii, li se întâmplă, şi aleargă la doctorii cei duhovniceşti, dar şi trec sub tăcere adevărul.
Acestora David le dă propriul exemplu, zicând: „Fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu nu l-am ascuns”. Şi iarăşi: „Că fărădelegea mea eu o voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu”. Şi iarăşi: „Zis-am: «Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului», şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu”. Şi Sirah spune: „Dreptul se învinuieşte pe sine când începe să vorbească”.(…)
Mărturisirea totuşi cere şi aflarea unui doctor potrivit şi experimentat. Despre această necesitate inevitabilă, iată ce spune un sfânt părinte: „Aşa cum pătimirile trupului nu le descoperă oamenii tuturor, nici la întâmplare, ci numai celor experimentaţi în vindecarea lor, la fel şi mărturisirea păcatelor trebuie să fie la cei ce pot să le tămăduiască”.
Grijă mare, aşadar, pentru căutarea doctorilor experimentaţi care pot să vindece rănile sufletului rănit de păcate. Grijă urgentă din pricina caracterului acut al rănilor şi al feluritelor patimi. Grijă intensă pentru primejdia amară, fiindcă aşa cum medicul neiscusit pe mulţi îi trimite la porţile iadului, la fel şi duhovnicul neînţelept şi nepriceput multe suflete va trimite în iad. O! Ce rău înfricoşător este să afle cineva moartea acolo unde caută vindecare! Cine poate să aprecieze mărimea uriaşei nenorociri? Cine poate să plângă o asemenea pierzanie! Ochii lui trebuie să se transforme în izvoare de lacrimi, ca să plângă pe măsură nenorocirea. Vai! Vai! Celor ce fac pe duhovnicul şi omoară sufletele celor ce se mărturisesc! Vai celor care pretind bani în locul străpungerii şi zdrobirii inimii şi împăcării cu Dumnezeu prin viaţă virtuoasă spre iertarea păcatelor. Vai celor ce caută ca în schimbul plăţii să vândă iertarea faptelor rele! Vai celor făţarnici şi celor ce făţărnicesc evlavia spre înşelare şi căutarea câştigului, celor ce fac pe evlavioşii pentru bani! Vai celor ce făgăduiesc în schimbul banilor rugăciuni şi cereri pentru cei ce păcătuiesc! Vai neguţătorilor de suflete, care vând pentru câteva monede sufletele creştinilor demonilor! Vai celor ce învaţă minciuna! Partea lor va fi cu tatăl lor diavolul, tatăl minciunii!
Iubite creştin! Dumnezeu nu este nevoiaş, El nu are nevoie de nimic, fiindcă nu este lipsit de nimic. Aşadar, să nu aduci rugăciuni străine şi cereri pentru satisfacerea dumnezeieştii dreptăţi rănite de tine pentru împăcarea lui Dumnezeu cel mâniat, fiindcă nimic nu vei folosi. Ai păcătuit? Simţi povara păcatului? Ai mustrări de conştiinţă? Poartă de grijă ca să te uşurezi, poartă de grijă să înceteze mustrarea de conştiinţă. Numai duhovnicul este doctor. Caută leacurile mai degrabă decât rugăciunile şi cererile altora. Dar chiar dacă le cauţi şi pe acestea, nu trece cu vederea leacurile. Aşa cum atunci când suntem bolnavi, după învăţătura Sfântului Apostol Iacov, căutăm rugăciunile, dar ne ungem şi cu untdelemn. La fel şi aici, caută mai întâi leacul şi dacă eşti bogat dă sfinţilor să se roage pentru tine, rugându-te şi tu împreună cu ei. Iar rugăciunea celor ce se roagă să fie expresia dorului arzător pentru împăcarea cu Dumnezeu, altminteri nu îţi este de nici un folos plata şi rugăciunile altora, dacă tu eşti nepăsător, fiindcă tu cu nimic nu ai devenit mai bun din punct de vedere moral. Iubiţilor, este vorba aici de renaşterea morală, este vorba despre viaţa creştină, este vorba despre petrecerea cuvioasă şi virtuoasă, este vorba de însuşirea a ceea ce este dumnezeiesc. Este vorba despre desăvârşire şi sfinţenie. Fiindcă astfel devenim părtaşi vieţii veşnice. Dacă noi nu luptăm, nimic nu isprăvim, deşarte sunt şi rugăciunile duhovnicului, deşarte sunt şi paraclisele pe care le plătim, deşarte şi cele 40 de Liturghii pe care le plătim pentru cel ce nu se pocăieşte şi nu satisface dumnezeiasca dreptate şi care încă trăieşte în păcat. Să ne mântuim prin zdrobirea inimii şi prin adevărată spovedanie.