Alergici la Biserică

În acest duh de libertate greşit înţeleasă de cei mai mulţi şi voit neasumată, fiecare vorbeşte despre ce vrea şi cum vrea. Nu mai sunt importante competenţele, nu mai este important adevărul. În schimb contează foarte mult să spui ceva şi să urmezi „moda“ aflării în treabă, dându-ţi cu părerea despre diverse subiecte. Este la modă să vorbeşti despre „vip-uri“, să critici fără fundament, să arunci cu noroi în cine nimereşti. Dacă haina este uşor să o speli cu detergent, în schimb petele morale, chiar dacă sunt mincinoase, greu se mai duc de pe „haina sufletului“ şi din mentalul colectiv al celorlalţi. De ce? Pentru că noi, oamenii, avem o plăcere masochistă de a ne lăsa manipulaţi, preferăm să fim minţiţi fără a avea nici cea mai mică intenţie de a cerceta sursele şi veridicitatea informaţiilor primite. Ne complăcem în mizeria morală, în inepţiile halucinante pe care le spun unii şi alţii şi, manipulaţi fiind, copiem aidoma unor maimuţe acest gen de comportament.

Împotriva Bisericii
A devenit o modă tot mai cuprinzătoare critica nefondată la adresa Bisericii. Sunt foarte mulţi oamenii care pur şi simplu nu suportă Biserica. Nu mă refer la cei de alte credinţe, ci la credincioşi de-ai noştri care nu vor să îşi înţeleagă şi să îşi accepte deloc menirea în această lume. Practic, aceştia au devenit „alergici“ la Biserică: nu suportă să se vorbească frumos despre Biserică, nu suportă să vadă biserici şi cu atât mai mult nu agreează deloc gândul că Biserica, prin ierarhia sa, poate să facă şi face lucruri bune în această lume. Unii mai „versaţi“, pentru a da glas frustrărilor personale recurg la jigniri, la minciuni grosolane, atacă persoane. Nu mai este important neadevărul gândurilor sau faptelor lor, ci ceea ce contează este putinţa de a răspândi mizeria neadevărului peste tot. Dacă prostia este virală, minciuna şi ura la fel şi toate acestea creează o adevărată „ură de clasă“, transformată în „luptă de clasă“, în care Biserica şi slujitorii săi sunt puse la zid. Alergia la Biserică se explică duhovniceşte prin faptul că această instituţie vorbeşte mereu omului, printre altele, despre vinovăţia pentru păcatele săvârşite, despre responsabilitate, sau despre necesitatea unei vieţuiri morale. Or, într-o societate hedonistă şi consumistă, în care valorile spirituale sunt tot mai ascunse, în care asistăm la un adevărat cult al plăcerii iresponsabile, toate acestea sunt nedorite de către cei care îl refuză pe Dumnezeu, sau cel mult agreează o vagă idee despre „Ceva“ care există. În vreme ce perversiunile cele mai neruşinate sunt exhibate în spaţiul public, – suntem liberi! – în vreme ce imoralitatea şi amoralitatea au înlocuit tradiţia bunei-cuviinţe şi a omeniei, iar injuriile şi calomniile fac parte din vocabularul „elevat“ al celor care se cred formatori de opinie – toate acestea cât mai aproape de ochii şi urechile noastre şi ale copiilor noştri – religia încurcă, Biserica la fel şi de aceea, tot ceea ce ţine de Dumnezeu aparţine „vieţii private“. Este oare de mirare, în contextul în care perversiunea sexuală devine expresie a libertăţii, iar viaţa spirituală este blamată, dorindu-se exilarea ei în spaţiul privat, că liber-cugetătorii au oroare până şi la auzul cuvântului Biserică?
Prea mult se vorbeşte despre biserică – spunea cineva comentând astfel despre prezenţa pozitivă a Bisericii în spaţiul virtual. Este foarte interesant faptul că, atunci când oamenii Bisericii sunt târâţi prin acest spaţiu şi calomniaţi, sau când însăşi Biserica este împroşcată cu noroi, atunci totul este în regulă. Atunci apare satisfacţia denigrării şi plăcerea de a calomnia hrăneşte cu siguranţă setea multora de mizerie.
Aceşti oameni uită de faptul că într-o comunitate biserica păstrează verticalitatea oamenilor, unitatea oamenilor, că încheagă duhul acesteia şi reprezintă mijlocul prin care oamenii au acces la cultură, la spiritualitate, mai ales în micile comunităţi. Biserica este prezentă pentru că oamenii au nevoie de prezenţa ei. Mai ales astăzi, fără prezenţa vie şi autentică a Bisericii, fie în mass-media, în spaţiul virtual, sau cel real, aproape totul va fi infestat de mizeria gândirii celor care, cu virulenţă înalţă tot mai multe statui prostiei şi neruşinării.