Ancoraţi în realitate?

Ne place să credem că avem asupra realităţii înconjurătoare o perspectivă corectă. Ne place de asemenea să îi judecăm şi pe ceilalţi în funcţie de felul în care se raportează ei la această realitate. De multe ori am auzit în diverse dialoguri îndemnul de a fi realişti: „să fim realişti, domnule!”. Dacă acestui îndemn i-ar urma întrebarea: „ce înseamnă să fii realist?” sunt convins că mulţi ar da din colţ în colţ, neştiind ce să răspundă. De dragul de a fi ancoraţi în realitate încercăm să fim la curent cu tot ceea ce se petrece în lumea întreagă şi să ne exprimăm propriile opinii în legătură cu evenimentele zilnice. Prin intermediul presei şi în special prin televiziune, oamenii sunt la curent cu cele mai proaspete noutăţi şi acestea devin subiecte de dezbatere la orice întâlnire. Oamenii de azi au impresia că ştiu de toate şi că se pricep să dezbată subiecte de o mare diversitate, în top fiind temele politice. Dar, oare cunoaşterea lucrurilor stă în a fi la curent cu tot ceea ce se petrece în jurul nostru? Mă îndoiesc şi spun chiar dimpotrivă pentru că dorinţa de a fi la curent cu ultimele ştiri provoacă nu cunoaştere, ci o împrăştiere dăunătoare minţii în subiecte pe care de cele mai multe ori nu le înţelegem şi pe care, în consecinţă, le înţelegem greşit. Felul acesta de a privi în jurul nostru ca la un talk-show televizat ne transformă în spectatori pasivi care, după aceea, devin ei înşişi actori în mijlocul unor subiecte pe care de cele mai multe ori nu le pricep. Toate acestea denotă superficialitate în gândire.

Înstrăinaţi de noi înşine
Deşi suntem la curent cu atât de multe lucruri, deşi informaţiile ajung la noi cu o viteză uluitoare, toate acestea nu ne ajută deloc să fim realişti, ci dimpotrivă, ajungem să fim depăşiţi de o realitate care ne este din ce în ce mai străină şi care ne înghite încet, dar sigur, fărâme tot mai mari de viaţă. De aceea ajungem să ne înstrăinăm tot mai mult de noi înşine şi de Dumnezeu, iar propria noastră viaţă să ni se pară străină şi lipsită de sens. Realitatea înconjurătoare pe care ne dorim atât de mult să o cuprindem presupune subiecte de o mare diversitate care, de cele mai multe ori sunt negative, iar pătrunderea acestora în adâncul fiinţei noastre nu ne ajută deloc.
Orice eveniment, orice întâmplare din lume capătă pentru fiecare dintre noi un sens, ori Domnul Iisus Hristos ne învaţă că noi, deşi suntem din lume, nu trebuie să ne lăsăm cuprinşi de ea, ci să o depăşim, nu prin ură, ci prin dragoste. Înţelesul oricărui eveniment din lume va fi unul autentic atâta timp cât va fi privit prin „ochii lui Dumnezeu”. Aşa cum El dă sens vieţii noastre, tot în El capătă lumină orice eveniment. Lumea devine astfel lumină călăuzitore către Cel ce
ne-a dat-o tocmai pentru aceasta. Totul depinde de felul în care ne raportăm la lucrurile din jurul nostru şi de cât de mult înţelegem că viaţa pe pământ presupune şi moarte. Subiectele zilnice care ne învălui mintea ca într-un nor gros de fum nu ne mai dau voie să cugetăm la esenţa spirituală a vieţii şi de aceea devenim atât de seci şi de superficiali duhovniceşte încât ne este greu să înţelegem sentinţe morale sau duhovniceşti simple care ne ajută în schimb să avem o mai bună şi profundă cunoaştere de sine. „Cunoaşte-te pe tine însuţi!” este una dintre acestea.