Curs BNR

1 EUR = 4.9758 RON

1 USD = 4.6712 RON

1 GBP = 5.7677 RON

1 XAU = 354.4765 RON

1 AED = 1.2719 RON

1 AUD = 3.0068 RON

1 BGN = 2.5441 RON

1 BRL = 0.8970 RON

1 CAD = 3.4040 RON

1 CHF = 5.1247 RON

1 CNY = 0.6449 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2603 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0182 RON

1 KRW = 0.3387 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2740 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7592 RON

1 PLN = 1.1519 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1433 RON

1 UAH = 0.1174 RON

1 XDR = 6.1419 RON

1 ZAR = 0.2447 RON

Editia 8168 - 23 apr 20:35

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Braşovul Vechi

Autor:

Publicat la 21 august 2017

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Braşovul Vechi este din 1783 emblema comunităţii româneşti ortodoxe din această parte a oraşului de sub Tâmpa

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Braşovul Vechi

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Braşovul Vechi este din 1783 emblema comunităţii româneşti ortodoxe din această parte a oraşului de sub Tâmpa. În jurul acestei biserici s-a dezvoltat de-a lungul istoriei întreaga viaţă spirituală şi culturală a românilor din Braşovul Vechi.
În cele câteva memorii adresate autorităţilor locale şi vieneze românii din Braşovul Vechi îşi exprimau dorinţa de a ridica un locaş de cult, motivând aceasta prin distanţa mare pe care trebuie s-o parcurgă până în Şcheii Braşovului şi că sunt 140 de „gazde”, deci o comunitate suficient de mare pentru a avea o biserică.
Bogatul negustor şcheian Ştefan Nicola, un grec originar din Ianina, se obliga faţă de magistrat că va suporta toată cheltuiala construcţiei. Ca urmare, în 10 octombrie 1782, prin decretul 7.355 guvernial se aprobă doar o capelă şi un cimitir împrejmuitor „lângă Cazarme”, întrucât în zonă exista o unitate militară, în parte păstrată şi azi în apropiere de Strada De Mijloc, colţ cu strada Bisericii Române. Deja în anul următor, în 1783 biserica este ridicată, iar din acelaşi an strada primeşte numele Strada Bisericii Române.
Pe un Ceaslov vechi al bisericii din Bod, judeţul Braşov este menţionat anul sfinţirii acestui locaş din Braşovul Vechi: „În 1785 au venit Prea Sfinţitul Vlădică Ghedeon (Nichitici) şi au sfinţit biserica din Braşovul vechi şi când s-au întors a sfinţit şi biserica din Codlea (Braşov)”.
Din perioada interbelică şi până la începutul anilor 1960 aici a funcţionat şi sediul Protopopiatului Braşov, iar unii dintre preoţii parohi ai bisericii noastre au fost şi protopopi ai oraşului.
Biserica este construită din cărămidă şi piatră, în stil baroc târziu, în plan triconc, cu turn vestic peste pridvorul iniţial deschis, cu absida altarului şi două abside laterale poligonale în exterior şi semicirculare în interior. Absidelor le corespund nişte calote, despărţite de nava centrală prin arcuri-dublouri.
Naosul este boltit, încrustat cu şase ogive triunghiulare, cu baze laterale. În faţa altarului, sprijinită pe arcurile dublourilor se află o turlă, sub acoperiş. În partea de vest a naosului este un podişor pentru cor, la început din lemn, iar din 1928, când s-a înlăturat cel vechi, s-a făcut podişorul actual din beton.
Biserica s-a întregit cu un pridvor, astăzi fiind pronaos, boltit cu arcade. Iniţial fusese deschis. Deasupra pridvorului este turnul clopotniţă, pătrat, din cărămidă şi piatră cu timpane laterale, iniţial fiind acoperit cu ţiglă solzi, iar din 1928 cu tablă de aramă. Acoperişul bisericii este în formă de şa, realizat cu ţiglă solzi.
În perioada 1783-1790 biserica a fost pictată în tehnica „fresco” de fraţii Ioan, Alexandru, Nicolae şi Vasile Grecu din Săsăuş. Pictorii au venit de la Turcheş-Săcele, unde la 1780 au înfiinţat o şcoală de zugravi iconari. Pe parcurs pictura s-a deteriorat şi s-a păstrat doar un fragment în altar, reprezentând pe Sfinţii Chiril şi Atanasie, precum şi Sfânta Maramă.
În perioada 1946-1949 biserica a fost repictată, tot în frescă de Iosif Vasu, cunoscutul pictor al mai multor biserici din Braşov, Ţara Bârsei şi Ţara Făgăraşului. Cu prilejul acestor lucrări, în firida de la proscomidie s-a găsit o pictură în frescă reprezentându-l pe Sfântul Chiril, iar în alte două firide s-au aflat fresce reprezentând pe Sfântul Atanasie şi Sfânta Maramă. Iconostasul a fost lucrat în lemn, pe care sunt aplicate nişte arabescuri. În urma incendiului din 1977, acesta a fost parţial distrus şi în 1980 s-a refăcut la atelierele Patriarhiei şi tot atunci pictorul Bănică Dumitru a restaurant pictura distrusă în anul 1981.
S-a pictat din nou în tehnica frescă, 1981-1982, de către pictorul Dimitrie Bănică.
În cimitirul care înconjoară biserica îşi dorm somnul de veci numeroase personalităţi, între acestea amintindu-i pe Ioan Bran de Lemeny, eroul de pe Câmpia Libertăţii din 3/15 mai 1848, devenit secretar al Marii Adunări de la Blaj; marele cărturar braşovean Victor Branişte (1874-1934); Nicolae Sulică, autorul celor şase volume de „Documente privitoare la trecutul românilor din Şcheii Braşovului (1901-1906) şi a multor studii privind istoria Şcheiului; dascălul, autor de manuale şcolare, Ioan Dariu (1855-1951). Un alt mormânt este al familiei lui Gh. Seceleanu, unul din revoluţionarii de la 1848, care alături de Georghe Bariţiu şi Ioan Bran au pichetat Prefectura Braşov, obligându-l pe magistrat să acorde depturile istorice ale românilor.
În clădirile din jurul bisericii, pe lângă casa parohială a existat şi o şcoală confesională, iar de la 1901 şi grădiniţă de copii cu o existenţă neîntreruptă până azi. Cele două instituţii au fost locuri de păstrare a identităţii şi conştiinţei românilor din acest cartier braşovean.
Pentru o manifestare cât mai sănătoasă a culturii româneşti în plină afirmare faţă de cea a saşilor şi maghiarilor, la sfârşitul anilor ‘30, preotul doctor Petru Debu, împreună cu un grup de iniţiativă şi cu sprijinul Junilor Braşovecheni, au început ridicarea Casei de cultură a bisericii, care a fost naţionalizată şi a devenit Teatru muzical, iar în zilele noastre găzduieşte Opera din Braşov.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie