Biserica Ortodoxă comemorează pe toţi eroii, dar nu-i proclamă pe toţi sfinţi

Întrucât în presa din România se discută uneori despre canonizarea persoanelor care în timpul regimului comunist din ţara noastră au suferit persecuţii şi au pătimit moarte în închisorile comuniste, facem următoarele precizări:
Rolul canonizării de sfinţi este acela de a mărturisi, de a întări şi de a transmite dreapta credinţă, în vederea călăuzirii credincioşilor pe calea mântuirii şi a dobândirii sfinţeniei.
Una dintre condiţiile esenţiale pentru canonizarea sfinţilor este ortodoxia neîndoielnică a credinţei acestora, păstrată până la moarte (cf. Apocalipsă 2, 10).
În acest sens, nu toţi cei care au murit în închisori au murit pentru credinţa ortodoxă. Aşadar, există o deosebire între un erou – care a suferit şi a murit pentru libertate sau pentru apărarea patriei – şi un sfânt – care a mărturisit credinţa până la sfârşitul vieţii.
Prin urmare, canonizarea de sfinţi nu se face din raţiuni politice sau patriotice, ci din raţiuni ale trăirii şi mărturisirii dreptei credinţe atât în timp de pace, cât şi în timp de prigoană.
Persoanele care, în timpul comunismului, au suferit pentru credinţă sunt permanent comemorate sau cinstite de Biserică prin pomenire la fiecare Sfântă Liturghie, când Biserica se roagă „pentru fericiţii întru adormire eroii, ostaşii şi luptătorii români, din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român”.
În plus, există şi o zi de Comemorare a Deţinuţilor Politici Anticomunişti, în data de 9 martie a fiecărui an, când Biserica face pomenirea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, şi Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste(14 mai).
În mod special, persoanelor care au suferit prigoana comunistă, Patriarhia Română le-a adus o intensă şi amplă cinstire în anul 2017, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.
Astfel, în Actul Solemn Comemorativ al Sfântului Sinod, proclamat în data de 27 octombrie 2017, se arată că „exemplul vieţii lor plină de fapte de evlavie şi fapte jertfelnice este un izvor permanent de lumină şi înnoire pentru viaţa creştină de astăzi, iar comemorarea lor din acest an ne cheamă să fim mărturisitori ai credinţei ortodoxe, ctitori de lăcaşuri sfinte şi de cultură creştină, ne îndeamnă să avem în suflet iubire smerită şi milostivă, precum şi fapte demne de mărturisire a credinţei creştine astăzi”.
În acelaşi context, Patriarhia Română a publicat volume semnificative dedicate celor care L-au mărturisit pe Hristos în temniţele comuniste (spre exemplu, Dicţionarul clericilor şi mirenilor ortodocşi români mărturisitori în detenţia comunistă (1945-1964), întocmit de Adrian Nicolae Petcu, volumul colectiv Patriarhul Justinian Marina şi apărătorii Ortodoxiei în perioada comunistă etc.).
De asemenea, au fost puse în scenă spectacole şi piese de teatru cu tematică inspirată de suferinţa pătimitorilor din închisorile comuniste, au fost organizate simpozioane şi conferinţe, toate având un conţinut menit să recupereze memorial statutul moral exemplar al luptătorilor eroi români din istoria noastră recentă.
Totuşi, spre deosebire de eroii şi martirii patrioţi ai unor momente istorice, sfântul reprezintă un model constant şi luminos de credinţă statornică, pocăinţă sinceră şi viaţă sfântă.
Prin urmare, procesul de canonizare, ca recunoaştere a sfinţeniei unei persoane, este unul anevoios şi îndelungat, întrucât trebuie să se ajungă la dovada certitudinii dreptei credinţe şi a sfinţeniei vieţii celui propus spre canonizare, precum şi la dovada faptului că evlavia populară faţă de acesta nu este una superficială şi efemeră, ci una profundă şi îndelungată sau perenă, verificată în timp.
În concluzie, trebuie să pomenim constant pe toţi eroii români, deşi nu toţi sunt trecuţi în calendar ca sfinţi.
Însă, canonizarea de sfinţi să nu se facă sub presiune de moment asupra Sfântului Sinod sau în grabă, ci în duh de răbdare, înţelepciune, documentare temeinică şi discernământ, deoarece adevărata sfinţenie este dăruită unor oameni smeriţi de Însuşi Dumnezeu Cel Unul Sfânt, iar Biserica doar recunoaşte şi proclamă solemn această sfinţenie dăruită unor oameni de Dumnezeu.
În acest sens, la Duminica Tuturor Sfinţilor şi la Duminica Sfinţilor Români sunt cinstiţi cu evlavie şi invocaţi în rugăciune atât sfinţii cunoscuţi, cât şi cei necunoscuţi, adică atât sfinţii canonizaţi (înscrişi în calendar), cât şi cei încă necanonizaţi de Biserică.
Unii sfinţi au fost înscrişi în sinaxarul sau în calendarul Bisericii la 10-20 de ani după moartea lor, iar alţii la un secol sau la mai multe secole după moarte, potrivit lucrării tainice a lui Dumnezeu.
Aşadar, proclamarea de noi sfinţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române aduce bucurie credincioşilor, dacă este o lucrare documentată şi luminată de rugăciune şi smerenie, însă mai urgentă şi mai necesară decât orice canonizare este cultivarea sfinţeniei în viaţa noastră personală, deoarece aceasta ne aduce mântuirea sau fericirea eternă (cf. Evrei 12, 14).