Bucuraţi-vă de acest suflet de MAMĂ!

Când m-am întâlnit întâia oară cu Maica Domnului aveam sufletul ca un bob de rouă! Eram un copil de vreo patru anişori, tolănit pe o sofa, cu o felie de pâine unsă cu ceva, din care înfulecam cu poftă. Bunica mea, Dumnezeu să o odihnească!, s-a uitat cumva mustrător la mine şi mi-a zis: „Draga mamii, când mănânci Maica Preacurată se roagă! Nu se cuvine să stai tolanită! Şezi frumos, în capul oaselor!”. Nu am alte amintiri de la acea vârstă, dar aceste cuvinte mi-au rămas pentru totdeauna întipărite în minte. Nu prea am înţeles ce vroia să spună bunica, dar mi-a rămas în minte icoana spre care îmi arătase atunci când m-a dojenit: era o icoană a Maicii cu Pruncul în braţe, pe fond albastru şi cu multe flori în jur. Poate de atunci această ipostază a Mariei îmi este cea mai dragă: aceea de Mamă, cu obrazul lipit de obrazul Pruncului ei! De câte ori îmi e foarte greu, de câte ori îmi e foarte bine mă gândesc la această imagine pe care o am despre Fecioara şi îmi vine şi mai dragă, căci nu am a mă teme de nimic şi nu pot avea mai mari bucurii decât cele care îmi vin prin rugăciunile unei astfel de Maici!