Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6500 RON

1 GBP = 5.8180 RON

1 XAU = 344.1075 RON

1 AED = 1.2660 RON

1 AUD = 3.0368 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8953 RON

1 CAD = 3.3893 RON

1 CHF = 5.0964 RON

1 CNY = 0.6422 RON

1 CZK = 0.1980 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2774 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9944 RON

1 KRW = 0.3380 RON

1 MDL = 0.2617 RON

1 MXN = 0.2743 RON

1 NOK = 0.4198 RON

1 NZD = 2.7572 RON

1 PLN = 1.1482 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4254 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1175 RON

1 XDR = 6.1277 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8174 - 02 mai 14:44

Bună ziua lu` Crăciun! Primiţi colinda?

Autor: Prof. Lucica ELECHEŞ

Publicat la 22 decembrie 2014

Cu siguranţă freamătul din aceste zile premergătoare Naşterii Domnului aşteaptă de fapt aceste vorbe.

Bună ziua lu` Crăciun!  Primiţi colinda?

Cu siguranţă freamătul din aceste zile premergătoare Naşterii Domnului aşteaptă de fapt aceste vorbe. Noi, rupenii, abia aşteptăm clopotele Liturghiei de Crăciun şi ceata de colindători să intre în Sfânta Biserică. Ţi se taie răsuflarea.
Înainte de a ajunge ziua Crăciunului, de la Sfântul Nicolaie, feciorii se adună să-şi aleagă „judele”, conducătorul lor din acel an. Acesta este ales de ceilalţi „ficiori” cu urale după ce a fost propus de înaintaşul său. El trebuie să fie unul dintre cei mai în vârstă şi chiar să se căsătorească în anul care urmează. Până în Ajunul Crăciunului se tot întâlnesc la gazda pe care şi-o aleg în anul acela. Acolo pregătesc ceea ce urmează să se petreacă în zilele de sărbătoare.
În dimineaţa zilei de Crăciun se adună la casa judelui. Acesta conduce ceata de feciori împreună cu doi „crâşmari” şi un „jude mic” ce are rolul de a anunţa sosirea feciorilor. Înainte de a porni să vestească Bucuria Bucuriilor, judele adresează un cuvânt colindătorilor: „ Măi ficiori, noi avem o misiune grea de îndeplinit, vă rog să mă urmaţi, să nu ne facem de ruşâne!”. Astfel, pornesc în frunte cu judele mare, cu cei doi crăşmari şi cu judele mic în pas de marş patriotesc spre biserică să primească binecuvântarea preotului ca mai apoi să ducă vestea din casă în casă. Cu bucurie sunt aşteptaţi şi din puţinul fiecăruia, cinstiţi.
Tot în acestă zi, alături de feciori, şi fetele au un rol important. Astăzi, cele care au trecut de vărsta de 15 ani, „intră în joc”.

Vremea colindului
Cum se petrece acest lucru? Fetele ajunse la acest prag se pregătesc în aceste zile pentru a primi feciorii în casă. Alături de întrebarea „ Cine-i jude anu`ăsta?” auzi prin casele românilor din Rupea şi întrebarea „Cine lasă anu` ăsta ficiorii în casă?”
Şi uite aşa, forfota dinaintea Sărbătorilor este tot mai mare. Părinţii fetei se zdroghesc să aibă casa rânduită, cozonacii să fie pufoşi, litra de rachiu pe masă, iar oamenii le calcă pragul să se veselească împreună cu ei. Feciorii colindă cum îi datina, iar apoi judele chiamă gazda „la faţa locului”: „Cinstită gazdă de loc, de unde dai să nu se cunoscă şi-ntreit să se-mplinească! La anu` şi la mulţi ani!”. O urare sinceră şi, de ce nu, care te unge la suflet. În curte lăutarii sunt gata de a începe suita de învărtite. Fiecare fată care „lasă ficiorii în casă” este jucată trei învârtite: de jude şi de cei doi crâşmari. Spectacolul este unic pentru noi, rupenii, chiar dacă îl trăim an de an. Bucurie mai mare a întregii comunităţi, nu mai există.
Alt eveniment care urmează celui din ziua de Crăciun este balul ficiorilor. Acesta se desfăşoară în cea de a treia zi a Crăciunului. Gătiţi frumos şi mândri, aşa cum şade bine ficiorilor îmbrăcaţi româneşte, se adună la Sala Plugarilor. De fapt, înseşi hainele noastre ne dau un aer semeţ însă cu bun simţ şi o frumuseţe  pe care numai la noi am întâlnit-o. Fără lipsă de modestie de data aceasta. Şi, cu siguranţă, plină de subiectivism.
Nu ai cum să uiţi „jocul mare” de la balul ficiorilor. Un adevărat spectacol. Adevărat spectacol şi pentru că dansurile ce-l alcătuiesc sunt mai mult furate sau mai bine zis ritmul şi muzica lor curge prin venele noastre. Aşadar, nu trebuie să faci multe repetiţii pentru a şti ce trebuie să joci. Te-ai născut cu ele, frate rupean. Le ştii din tată-n fiu. Şi, ce mai ştii, este mulţumirea pe care judele o aduce la începutul jocului şi urarea de mai bine: „Măi ficiori, să-i mulţumim lu` Dumnezeu c-am ajuns în pace şi bucurie Naşterea Domnului. Măi ficiori, să dea Dumnezeu sănătate la oameni şi la vite, roade la hotare. Cum ne-am împreunat de cu drag, aşa să ne despărţim de cu drag. Să trăiţi! La mulţi ani!”. Toţi feciorii chiuie, închină plosca cu rachiu şi crâşmarii taie căte o bucăţică de colac fiecărui ficior şi fată. Aceste gesturi atribuie bucuria comuniunii şi a respectului pentru Marea Bucurie. În acest timp, judele dă tonul unor cântece patriotice, în semn de respect pentru înaintaşi datorită cărora noi, cei de azi, suntem şi avem o identitate, iar apoi colindele, atât de bine cunoscute de noi toţi, încheie momentul de serbare.
Mărire-ntru cele-nalte toate stelele să salte.
Salte cerul şi pământul şi să laude cuvântul.
Vă spun şi eu, nu aşa cum, mai nou, auzim Crăciun Fericit, ci:
Sărbători Fericite şi Întru Mulţi şi Fericiţi Ani!


 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie