Bunătatea învinge... imoralul

Zice că, potrivit legilor lui Murphy, orice lucru bun în viaţă e ilegal, imoral ori îngraşă. Care va să zică... suntem cu securea deasupra capului mai tot timpul. În ultimul timp tot ce este ilegal la noi în ţară iese la iveală. Probabil că, la sfârşitul anului, se va face un top al celor mai „tari” „ilegalişti” ai noştri, ai tuturor. Mă-ntreb care va fi pe primul loc? Dar, mă rog, asta prea puţin ne priveşte pe noi, cei din „provinţie”, care ne temem de judecata de Sus. Facă-se ei luntre şi punte, că noi muncim în continuare cât putem pentru a şti că nu trăim în zadar şi că, mai ales, suntem capabili de a face multe lucruri utile nouă şi celor din jur.
Acuma, ce să mai şi zicem, că legile probabil de aceea au fost făcute, pentru a fi încălcate. Şi sigur că nu le pot încălca decât cei de la „centru”, cei care au pălăriile mari, că nu oricine poate ajunge acolo. Trebuie să ai un oarecare strat de ... imoralitate. Asta  o fi venind din cei 7 ani de-acasă? Din ce au văzut în sânul familiei lor? Dar să nu ne ocupe prea mult timp ilegalitatea, că nu prea ajungem la un capăt niciodată şi nici nu o vom putea eradica.

Ce ne facem cu îngrăşatul?
Cu îngrăşatul iarăşi e o problemă. Nu ciocolată, nu carne, nu pâine, nu alcool, nu prăjiitură, nu ... nu şi iarăşi nu. Şi apoi dacă te îngraşi? Ah, nu e sănătos. Normal! Cum să fie sănătos să fii gras? Inima nu poate pompa sănge prea bine când are de cărat nu ştiu câte kilograme în plus. Şi uite aşa intervin vizitele la doctori. Ba te dor picioarele de greutate, ba te doare spatele, ba îţi bate inima ori prea tare, ori prea încet, ori tensiunea creşte şi scade aiurea. Şi nu de alta însă, toate astea, te mână la doctor. Ei se bucură. Că d’aia s-au făcut doctori. Să te trateze şi să-ţi spună să nu mai mănânci ce e „bun”. „Mănâncă şi tu mai prost! Au nu ştii oare că ce e bun îngraşă?” Şi, uite aşa, încă un capitol greu de digerat.

Cum stăm cu imoralitatea?
Cu imoralitatea însă stăm bine. Cine mai ştie ce este imoral sau moral în zilele noastre când toţi fug după merite, lauri, diplome, cupe...? Este foarte moral să faci ceea ce ştii că este bine fără a leza pe cei din jurul tău. Ştim însă prea bine că lumea este mare şi largă şi fiecare pricepe în felul lui, sau cum poate, ceea ce se întâmplă în jur. Ceea ce pentru tine este moral, pentru ei este imoral şi tot aşa. Poate că de multe ori nici nu trebuie să te superi pe astfel de situaţii. Nici nu trebuie să le iei în seamă. Sau poate da? Poate da, ca să ştii cu cine ai de-a face.
Şi dacă ştii cu cine ai de-a face, reacţionezi? Cel puţin eşti pregătit pentru orice. Le iei ca atare. Eşti mai „maturizat”, chiar dacă te doare, în înfruntarea adevărului. Şi, aşa cum am mai văzut, orice zmeu al zmeilor a fost până la urmă învins. Deşi, cei care muncesc având moralitatea ca punct de pornire nu se gândesc niciodată la cum să-l detroneze pe zmeul zmeilor şi să lase o urmă de bine şi de frumos. Nu doresc altceva decât să-l facă să-şi recunoscă singur limitele. Dar, e prea frumos să fie şi adevărat. Că doar nu trăim în basme. Ne hrănim doar mintea şi sufletul cu ele.
Ce-i drept, este destul de mult întâlnit fenomenul de însuşire a identităţii celuilalt. Am auzit cu toţii situaţii în care a fost sustrasă cartea de identitate a unora şi pe baza ei au fost făcute tot felul de împrumuturi financiare. Copiind metoda înşelătorilor şi falsificatorilor întâlniţi pe toate drumurile, şi alţii, sub alte aspecte, îşi atrag aplauzele unora spre oprobriul altora. Dar ce-are, scopul scuză mijloacele. Mai ales când se lucrează cu „pălării mari”.  Şi, uite - aşa, prin orice tertipuri şi prin orice acte de imoralitate trebuie să pleci capul în faţa „marilor pălării”. Sunt însă convinsă că în sufletul „pălărierilor” există un oarecare sentiment de vinovăţie pentru imoralitatea de care dau dovadă şi în sinea lor acceptă munca, dăruirea, priceperea şi dragostea de care dau dovadă slujitorii. Că de, până ajungi la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii.
Oameni buni, cei care muncesc cu drag sunt oameni buni care nu se gândesc la foloase materiale. Tot ceea ce fac este cu drag, din inimă şi pe aceştia Dumnezeu îi ocroteşte şi le dă mereu putere de a face lucruri şi mai frumoase cu toate neplăcerile provocate de ilegalitate şi de imoralitate. Omul bun e bun şi frumos. Îţi este drag să-l ai în preajmă. Numai omul bun are lacrimi de bucurie pentru ceea ce a realizat. Numai el ştie să plângă pentru frumuseţea pe care o realizează. Numai el ştie ce înseamnă dăruire. Şi, de cele mai multe ori, este plin de modestie. El ştie că bunătate valorează mai mult decât banii. Şi mai ştie că orice „pălărier” este conştient de faptul că „bunătatea este o limbă pe care surdul o poate auzi şi orbul o poate vedea”.