Câinele lui Iacov

Un paznic avea o nevastă şi doi copii: un băieţel şi o fetiţă. Băieţelul era de şapte ani şi fetiţa, de cinci. Aveau un câine lăţos cu botul alb şi nişte ochi mari.
Odată, paznicul a plecat în pădure şi i-a poruncit neveste-sii să nu lase copiii să plece de-acasă fiindcă toată noaptea au umblat lupi în jurul casei şi s-au dat la câine.
- Copii, să nu vă duceţi cumva în pădure! a spus femeia, apoi s-a apucat să coasă.
Îndată ce mama s-a aşezat la lucru, băiatul a îndemnat-o pe surioara lui:
- Hai în pădure, ieri am văzut un măr plin de mere coapte.
Fetiţa s-a învoit:
- Hai! Şi au fugit amîndoi în pădure.
După ce mama şi-a sfârşit lucrul, a chemat copiii, dar ei n-au răspuns. Mama a ieşit pe prispă şi a început să-i strige. Copiii, nicăieri. Bărbatul a venit acasă şi a întrebat:
-  Unde-s copiii?
Nevastă-sa a răspuns că nu ştie.
Atunci paznicul s-a supărat pe nevastă şi a alergat să-şi caute copiii.
Deodată a auzit câinele schelălăind. S-a repezit într-acolo şi i-a văzut pe copii stând sub un tufiş şi plângând, iar lupul se încleştase cu câinele să-l sfâşie. Paznicul a înşfăcat toporul şi a omorât lupul. Apoi a luat copiii în braţe şi a fugit cu ei în casă.
După ce au ajuns acasă, mama a închis uşa şi s-au aşezat cu toţii la masă. Deodată au auzit cum scheaună câinele la uşă.
Au ieşit în curte şi au vrut să-i dea drumul în casă, însă câinele era însângerat şi nu putea umbla. Copiii i-au adus apă şi pâine. Dar el n-a vrut nici să mănânce, nici să bea, ci numai le lingea mâinile. Pe urmă s-a întins pe o parte şi n-a mai scheunat. Copiii au crezut că a adormit, dar câinele murise.