Curs BNR

1 EUR = 4.9765 RON

1 USD = 4.6373 RON

1 GBP = 5.8018 RON

1 XAU = 350.3208 RON

1 AED = 1.2626 RON

1 AUD = 3.0320 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8988 RON

1 CAD = 3.3966 RON

1 CHF = 5.0832 RON

1 CNY = 0.6399 RON

1 CZK = 0.1978 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2662 RON

1 INR = 0.0556 RON

1 JPY = 2.9616 RON

1 KRW = 0.3369 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2686 RON

1 NOK = 0.4220 RON

1 NZD = 2.7605 RON

1 PLN = 1.1498 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4261 RON

1 TRY = 0.1428 RON

1 UAH = 0.1171 RON

1 XDR = 6.1121 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8172 - 29 apr 22:32

Când Dumnezeu este cu noi

Autor: Mitropolitul ANTONIE de Suroj

Publicat la 17 august 2015

Vă aduceţi aminte, fără îndoială, câteva imagini din Sfânta Scriptură

Când Dumnezeu este cu noi

Vă aduceţi aminte, fără îndoială, câteva imagini din Sfânta Scriptură. Iat-o pe prima: Moise pe muntele Sinai şi poporul adunat la picioarele muntelui, aşteptând cu teamă şi cutremur, aruncând priviri către culmile învăluite de un nor întunecat, asemănător fumului ce iese din sobă. Moise urcă spre norul întunecos, împins de ascultarea şi credinţa sa, iar în momentul când pătrunde în neguri, acestea se umplu de lumină, de slava lui Dumnezeu. Văzut din exterior, norul este teamă şi întuneric; trăit dinlăuntru, este limpezime de viaţă.
Moise discută cu Dumnezeu şi, în virtutea acestei experienţe, acestei întâlniri tainice, în adâncuri, a alesului lui Dumnezeu cu Domnul său, el prinde curaj să spună: „Doamne, fă să-Ţi pot vedea faţa!”. Moise simţea prezenţa Duhului lui Dumnezeu, îi auzea glasul, era martor al slavei Sale. Doar să-I zărească faţa, fie chiar şi o singură dată, apoi să moară, ieşind din această viaţă... Şi Domnul îi spune: „Nu, asta încă nu îţi este cu putinţă, nu poţi să-Mi vezi faţa. Dar te voi aşeza în scobitura unei stânci, te voi acoperi cu mâna Mea şi, când slava Mea va trece înaintea ta, când voi trece pe lângă tine şi când strălucirea orbitoare a slavei Mele, pe care tu nu poţi încă să o înduri, se va îndepărta, voi ridica mâna Mea şi tu Mă vei vedea din spate...”.
Aşa s-a întâmplat, şi Moise L-a văzut pe Dumnezeu trecând pe lângă el (conform Facere 33, 18-23). Unul din Părinţii Bisericii ne spune că aşa se întâmplă cu tot omul de care Dumnezeu se apropie câtuşi de puţin. Omul care a simţit prezenţa Lui nu mai poate trăi fără să simtă nostalgia trăirii avute. El ar vrea să vadă faţa Domnului, dar e încă prea de vreme. El vede cum Dumnezeu se îndepărtează de el. Ce-i rămâne oare de făcut? Nu e o nostalgie sterilă, nici amărăciunea de a vedea îndepărtându-se de el ceea ce i-a fost dat cândva, nu! El rămâne cu o foame şi o sete, cu o dorinţă arzătoare de a-L întâlni încă o dată pe Cel Care este Iubire, Care este Viaţă, Care este Adevăr şi Frumuseţe infinită, Care tăinuie splendoarea veşniciei. Rămâne un singur lucru de făcut: să mergem în urma Lui, să-L urmăm oriunde ar merge... Aşa se adresează Moise Domnului, atunci când Acesta îi porunceşte să-i conducă pe fiii lui Israel afară din Egipt: „Doamne, veni-vei cu noi? Căci de nu va fi aşa, nu ne este de folos ieşirea din robie...”.
 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie