Ce vedem dincolo de noi?

Ne-am obişnuit să stăm legaţi de trup şi de materie, să ne înlănţuim atât de mult cu cele trecătoare, încât veşnicia pentru noi a devenit o poveste, un basm pe care nici nu vrem să îl mai auzim. E totuşi un basm care ne înfricoşează pentru că în străfundurile noastre simţim, trăim adevărul din el, înţelegem că există un dincolo, un izvor al veşniciei din care Domnul Hristos ne dă să bem, ca arvună, încă din această viaţă. Sfinţii, înţelepţii întru Dumnezeu, au înţeles şi au trăit ei înşişi adevărul acesta. Pe noi, însă, ne înspăimântă întâlnirea cu veşnicia pentru că nu trăim pentru ea. Căutarea necontenită a lui Dumnezeu, rugăciunea în duh şi în adevăr şi preocuparea pentru o altfel de viaţă sunt modalităţi prin care putem ajunge la pregustarea apei celei vii a Împărăţiei Dumnezeieşti. Este foarte important să existe preocupare pentru aceasta sau, aşa cum spuneau filosofii Greciei Antice, preocuparea pentru exerciţiile spirituale care ne provoacă la o continuă depăşire de sine. Putem spune simplu „exerciţiu”, acel exerciţiu prin care îl căutăm, îl rugăm, şi ne dorim să cuprindem cât mai mult cu mintea din taina cea de necuprins a Dumnezeirii. Aceasta este apa cea vie pe care Dumnezeu ne-o dă din belşug spre gustare. Noi trebuie doar să deschidem gurile şi inimile pentru a o primi.