Ceata de colindători ne aşteaptă

Se apropie sărbătorile. Când ne gândim, parcă, începem să simţim ceva din farmecul Crăciunului copilăriei noastre. Un aer cald, cu miresme de cozonaci şi scorţişoară parcă ne învăluie sufletul.
Oricum, mai este mult până atunci, mai ales pentru că mai avem multe de făcut. În perioada aceasta noi, şi parcă toate cunoştinţele, vrem să finalizăm multe proiecte, ba chiar să începem altele.
Fiecare lucrare este frumoasă şi demnă de realizat, dar de care să te ocupi mai întâi? Dar, stai! Că de fapt, nu mai este chiar atât de mult pănă vine Moşul, doar o săptămână şi un pic. Când mă gândesc că mai trebuie să rezerv timp şi pentru sacul Moşului! Vai! şi anul trecut pe vremea asta era atâta forfotă prin magazine şi pe străzi încât aveai nevoie de timp triplu decât de obicei pentru cumpărături normale. Adio aer de sărbătoare şi lasă nostalgiile pentru finalul lunii. Hai la treabă, până seara târziu, ba poate, până în noapte târziu că sunt multe de făcut. Păi stai! şi ceata de colindat? Că anul acesta m-au chemat prietenii să mergem cu colindul, când mai ajung la repetiţii? Vom vedea, şi dacă nu reuşesc, asta este, încă un Crăciun când nu merg cu colindul, nu este primul şi nu va fi nici ultimul cu siguranţă.
La un astfel de zbucium mai mult ca sigur că şi Naşterea Domnului ne va prinde foarte obosiţi, încât nici la Sfintele Slujbe nu vom avea tihnă să mai mergem, că abia aşteptăm să ne odihnim. Lasă că vin colindătorii şi vestesc ei Naşterea Domnului, asta dacă nu am adormit dus şi reuşesc să aud că sunt la uşă. Nici să ne bucurăm nu mai ştim!!!
„Veniţi, că iată toate sunt gata” (Luca 14, 17)
Nu este rău că vrem să facem lucrări bune şi frumoase. Nici nu este rău că vrem să facem multe astfel de lucrări. Dar poate că ar fi bine să ne rezervăm şi timp pentru a savura lucrarea noastră, a ne bucura de ceea ce am realizat. În această Duminică, Iisus Hristos vine şi ne învaţă că este important să nu refuzăm invitaţia la cină. Este adevărat că sensul cel mai profund al chemării este adresat pentru împărtăşirea în cadrul Sfintei Liturghii. Pentru a ajunge la aceasta, cu toată fiinţa noastră, este necesar să ne rupem din acest carusel al consumismului zilnic. Este foarte bine să lucrăm toată ziua dar la ora cinei poate este potrivit să lăsăm grijile zilei şi să ne pregătim şi sufleteşte. Moşii şi strămoşii noştri se adunau la gura sobei şi mai citeau din Sfânta Scriptură.
Iarna se întunecă devreme, poate ni se pare că încheiem prea curând lucrul.
Vatra strămoşească a satului are modele şi pentru cei ce sunt mai în putere şi consideră că ar fi leneşi de ar sta la gura sobei de la ora 17. Şezătorile unde fetele torceau şi ţeseau iar flăcăii confecţionau fus şi fuior, dar mai ales repetau, sau chiar compuneau, colinde. Ce minunat se pregăteau să umple sacul Moşului cu câte un fus, sau fuior, sau cu un strai ca de împărat dat celui drag. Şi nici nu refuzau invitaţia de a petrece la cină frumos împreună.
Împletite armonios, lucrările mâinilor cu cele ale sufletului, ne aduc să ne putem bucura şi noi de feeria sărbătorilor.
Este vremea ca cina să nu mai fie refuzată. Ba, poate chiar, să facem noi astfel de invitaţii în care să împletim lucrarea mâinilor cu cântatul colindelor. Pentru toate celelalte lucrări frumoase va fi vreme şi în anul care vine.
Să ne adunăm în jurul Sfintelor Scripturi pentru a ne împărtăşi de Cuvântul lui Dumnezeu. Cu El în minte, în inimă şi în suflet nu poţi rezista tentaţiei de a cânta împreună cu cei dragi „Astăzi s-a născut Hristos!”.