Cine ştie gândul omului?

Se vorbeşte foarte mult despre gândirea pozitivă. S-au scris chiar cărţi religioase, psihologice, sau etice care dezbat această temă, arătând cât de important este să gândeşti pozitiv. Însă gândirea pozitivă este asociată, de cele mai multe ori cu dezvoltarea omului pe plan profesional, cu modelarea unei gândiri care să ajute la realizarea personală pe plan material. În mentalul colectiv a câştigat teren ideea că fericirea omului depinde aproape exclusiv de bunăstarea materială pentru că, spunem noi, „banii aduc fericirea”. Adică, spiritul se bucură doar dacă trupul este „împlinit”. Ori, experienţa vieţii ne arată că lucrurile nu stau tocmai aşa, ci, dimpotrivă. Fericirea omului ţine de o raportare corectă la Dumnezeu, de împlinirea pe cât stă în putinţă fiecăruia, a voii Sale. Fericirea, altfel spus, ca şi alte valori spirituale, este transcendentă. Omul singur nu poate fi fericit, însă comuniunea în dragoste cu semenii şi cu Dumnezeu îl poate face fericit.

Gândul din inimă
La gândire pozitivă, însă, nu ne îndeamnă doar autorii cărţilor de dezvoltare personaală, ci Însuşi Mântuitorul ne îndeamnă la acest fel de a gândi. El îi mustră pe cărturarii care au cârtit „în gând”, atunci când l-a iertat şi l-a tămăduit pe bărbatul slăbănog: „pentru ce gândiţi cele rele în inimile voastre?” (Matei9, 4). Sfânta Scriptură şi Părinţii Bisericii ne învaţă că gândurile îşi au izvorul în inima omului. De aici putem spune  că aşa cum îţi este inima, adâncul fiinţei, aşa îţi sunt gândurile şi aşa cum îţi sunt gândurile aşa îţi este viaţa.
Poţi gândi orice, despre oricine, pentru că nimeni nu îţi poaate cunoaşte gândul. Pe faţa unui om se poate citi  starea de meditaţie, de gândire, dar nu gândul. Cel care îl ştie este Dumnezeu şi omul însuşi şi, uneori, sfinţii pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu harisma înainte-vederii. Domnul Hristos cunoştea gândurile care porneau din inimiile oamenilor şi nu de puţine ori i-a mustrat pentru gândurile rele.  De asemenea Mântuitorul ne spune că dintr-o inimă rea nu pot ieşi gânduri bune: „căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 4, 19). Desigur, dintr-o inimă rânduită, în care îşi are loc rugăciunea, ies altfel de gânduri, iar persoana respectivă gândeşte, într-adevăr, pozitiv. Părintele Teofil Părăian insista mult pe necesitatea schimbării gândirii. Pentru a avea o viaţă plăcută lui Dumnezeu, spunea părintele Teofil, este necesar să îţi pui rânduială în minte. Cel mai bun mijloc de a-ţi pune rânduială, de a face curăţenie în „cămara sufletului” este rugăciunea însoţită de celelalte mijloace pe care Sfânta Biserică ni le pune la îndemână: slujbele bisericeşti, Taina Spovedaniei, relaţia duhovnicească etc. Toate ale omului pornesc de la gândurile acestuia şi chiar dacă un gând nepotrivit adresat semenului nu se manifestă în faptă totuşi, acesta modelează persoana care găzduieşte gândul şi tot ceea ce face omul respectiv în lăgătură cu gândul născut. În inima omului se pot naşte gânduri frumoase şi atunci viaţa va fi frumoasă. Părintele Arsenie Boca spunea că toate ale omului „de la cârma minţii atârnă”. Atunci când în inima noastră se nasc gânduri nepotrivite putem să ne întrebăm: ce ne-ar fi spus nouă Domnul Hristos în legătură cu acele gânduri?