Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 15:02

Coaliţia pentru familie

Autor:

Publicat la 06 martie 2017

Coaliţia pentru Familie a transmis Parlamentului o scrisoare prin care solicită respingerea propunerii legislative cu privire la parteneriatele civile, aflată în dezbaterea Camerei Deputaţilor (decizională)

Coaliţia pentru familie

Coaliţia pentru Familie a transmis Parlamentului o scrisoare prin care solicită respingerea propunerii legislative cu privire la parteneriatele civile, aflată în dezbaterea Camerei Deputaţilor (decizională).
Printre motivele solicitării se numără suprapunerea juridică şi conceptuală între parteneriat şi căsătorie, parteneriatele civile urmând să se substituie căsătoriei în formarea unei familii. Astfel, propunerea legislativă are ca scop modificarea radicală, conform unei agende ideologice, a legislaţiei familiei, în contra valorilor culturale şi istorice ale societăţii româneşti. În scrisoare se mai arată că încurajarea concubinajului prin legiferarea parteneriatului civil este contrară intereselor copiilor, conform concluziilor unor studii internaţionale de amploare.
Redăm, în continuare, câteva idei din scrisoarea adresată Parlamentului.
Analizând propunerea legislativă cu privire la „parteneriatele civile”, aflată în dezbaterea Camerei Deputaţilor, Coaliţia pentru Familie, structură reprezentativă a societăţii civile, solicită membrilor Parlamentului să o respingă, din următoarele motive:
- Definiţia parteneriatului civil este cvasi-identică definiţiei căsătoriei, suprapunerea conceptuală şi juridică a celor două fiind aproape totală. Astfel, parteneriatele civile devin o instituţie paralelă căsătoriei şi se vor substitui acesteia în formarea unei familii.
O diferenţă majoră o identificăm în schimb la capitolul „îndatoriri”: spre deosebire de căsătorie, parteneriatul nu dă naştere unei obligaţii la fidelitate reciprocă (în toate aspectele acesteia), instituind un laxism moral cu totul nespecific dreptului românesc.
Demotivarea tinerilor în privinţa căsătoriei. Apreciem că, în faţa posibilităţii de a intra într-o relaţie care le va conferi aceleaşi avantaje dar îi va obliga la mai puţin, tinerii vor fi demotivaţi să se mai căsătorească. Amânarea căsătoriei, care şi aşa se face la o vârstă tot mai ridicată, are impact asupra deciziei de a procrea. Nu înţelegem cum poate fi această schimbare una de dorit într-o societate aflată în cea mai gravă criză demografică din istoria sa, cu nivelul naşterilor regresând până la cel al anilor 1880 şi cu o îmbătrânire galopantă a populaţiei, aflată în al 28-lea an de scădere consecutivă după 1990.
- Principala victimă a recunoaşterii şi încurajării concubinajului, prin legiferarea „parteneriatului civil”, va fi copilul.
Fiind un simplu contract care omite valori esenţiale, parteneriatul civil nu conferă stabilitatea caracteristică unei căsătorii, deci nu va putea oferi mediul optim pentru creşterea, dezvoltarea şi educarea corespunzătoare a copiilor.
În 2015, Wendy Manning, sociolog la Bowling Green State University (SUA), a publicat rezultatele unui studiu vast privind concubinajul şi efectele sale asupra copiilor. Concluzia principală a studiului este că primele victime ale concubinajului, aflat în creştere în ultimele decenii, sunt copiii. Din datele furnizate de Manning precizăm:
- persoanele care trăiesc în concubinaj sunt mult mai sărace ca persoanele integrate în familii, venitul mediu în cuplurile coabitante fiind la jumătate faţă de venitul familiilor întemeiate pe căsătorie;
- 32,5% dintre căminele unde partenerii trăiesc în concubinaj sunt sub pragul de sărăcie, faţă de doar 10-11% în cazul familiilor întemeiate pe căsătorie;
- partenerii care trăiesc în concubinaj tind să fie mult mai puţin educaţi ca soţii;
- concubinajul e mult mai instabil ca mariajul; în medie, rezistă doar 18 luni;
- doar unul din trei copii care se nasc în urma concubinajului trăiesc cu ambii părinţi până la vârsta de 12 ani, faţă de 75% dintre copiii ai căror părinţi sunt căsătoriţi;
- copiii care locuiesc cu adulţi care coabitează „au” cel puţin trei perechi de „părinţi” diferiţi până la majorat;
- copiii crescuţi de adulţi aflaţi în concubinaj sunt mai puţin sănătoşi, au performanţe şcolare mai slabe şi sunt mai înclinaţi spre delicvenţă decât copiii crescuţi în familii întemeiate pe căsătorie.
De asemenea, sociologul american Bradley Wilcox a publicat, foarte recent, un studiu constatând aceleaşi aspecte: concubinajul este potrivnic intereselor copiilor.
De altfel, propunerea legislativă privind parteneriatul civil nu face în nici un fel de referire la situaţia copiilor rezultaţi din aceste uniuni, aceştia rămânând copii din afara căsătoriei, fără deci a beneficia de prezumţia de paternitate.
- Scopul real al parteneriatului civil este să confere statut legal de familie cuplurilor de acelaşi sex.
Aducerea în prim-plan a „sutelor de mii de cupluri heterosexuale coabitante” care „necesită protecţie” este doar o manipulare destinată să comute centrul real al dezbaterii.
Chiar unul dintre parlamentarii care a votat favorabil proiectul în Comisia de Drepturile Omului a afirmat că în opinia sa parteneriatele civile ar fi necesare pentru a „respecta dreptul la viaţa de familie al tuturor cetăţenilor ţării, indiferent de sex sau orientare sexuală”. Ceea ce se omite din acest raţionament este că relaţiile într-un cuplu unisex nu pot constitui „viaţă de familie”, cele două tipuri de cupluri fiind structural diferite, ca atare neputând pretinde un tratament egal din partea legii.
Sociologic, familia este consacrată ca un grup de persoane care relaţionează în baza unor legături de sânge, căsătorie sau adopţie. Cuplurile unisex nu se includ în niciuna dintre aceste categorii. În schimb, acordarea statutului de familie unui astfel de cuplu ar atrage primirea tuturor celorlalte drepturi ale unei familii nucleare, chiar dacă ele nu sunt solicitate expres de actualul proiect, printre care şi adopţia sau accesul la „fabricarea” de copii prin reproducere asistată cu terţ donator/mamă surogat. Cu alte cuvinte, miza parteneriatului civil este ca viitoarele generaţii să crească într-o ţară în care cuplurile unisex să fie recunoscute şi protejate de lege la paritate cu familia nucleară. Este, evident, o schimbare majoră, radicală, a unei legislaţii care de-abia a fost confirmată prin Noul Cod Civil!
Nu este posibil ca membrii Parlamentului să facă abstracţie de opinia majoritară cu privire la familie, mai ales în împrejurările actuale în care, în urma susţinerii a 3 milioane de cetăţeni, aşteptăm o revizuire a Constituţiei şi un referendum, exact în scopul protejării definiţiei corecte a familiei.

 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie