Crăciunul între normalitate şi autenticitate

Crăciunul este sărbătoarea Naşterii Domnului!
Ni se pare firesc să se umple magazinele de produse specifice Crăciunului încă de prin 15 noiembrie, dată la care de fapt începe Postul Crăciunului. Ni se pare de neconceput lipsa bradului împodobit în Ajunul Crăciunului cu familia, dar acum brazii decorează cel puţin o încăpere de la serviciu, cel puţin un centru al fiecărui oraş, cel puţin sala festivă a unei şcoli, cel puţin fiecare raion al unui magazin. Ni se pare sărac un Crăciun fără sarmalele de rigoare, cozonacul obişnuit pentru această ocazie, ciorba de perişoare, plus „porcăriile”, adică diverse produse din sau cu carne de porc: răciturile, cârnaţii, afumătura etc. Ni se par obişnuinţă colindătorii care îngână câteva strofe dintr-un colind aşteptând să-şi numere „realizările” care umplu puşculiţa pentru vreun proiect de viitor. Ni se pare jignire lipsa cadoului de sub brad sau, în cel mai bun caz, mulţumim de complezenţă pentru un cadou de care suntem, evident nemulţumiţi. Ştim toate motivele pentru care Moş Crăciun nu trebuie să lipsească şi ni se pare normal să dăm ceva de Crăciun pentru săraci, bolnavi, bătrâni, copii abandonaţi etc. pentru că asta ne linişteşte conştiinţa semi-adormită peste an. Cam aceasta este normalitatea Crăciunului pe care îl trăim an de an majoritatea dintre noi.

Crăciunul autentic
La fereastra unei familii care are un copil bolnav se aud mici colindători. Sunt colegii de clasă ai copilului. Ei ştiu că nu vor primi nimic la această casă şi, din motive pe care nu le prea înţeleg, nici nu au voie să intre în ea. Dar ţopăie fericiţi când văd în fereastră chipul copilului pentru care ei au venit să cânte Naşterea lui Hristos. Nici nu prea mai sunt atenţi la mesajul colindului, ci cântă versurile fiindcă le ştiu bine-bine de tot, dar se bucură cu lacrimi în ochi de chipul vesel al copilului din fereastră. Cred că Hristos cântă cu ei! Simplitatea sufletului unui copil este sălaşul Crăciunului autentic. Dacă i-am arăta unui copil din necazurile lumii în care el trăieşte lipsit de griji, dacă i-am spune istoria Naşterii Fiului dumnezeiesc şi l-am duce să o trăiască şi să o retrăiască la fiecare Liturghie, am putea întreba un astfel de copil cum se trăieşte Crăciunul în mod autentic. Sigur am rămâne uimiţi de simplitatea cu care un copil curat cu inima, cu viaţă în Hristos, ne-ar descrie Crăciunul. Iubirea! Dezinteresata, simpla, jertfelnica, calda, smerita iubire şi tot ce izvorăşte din aceasta ne pune în permanentă şi grijulie petrecere întru şi dintre Naşterea şi Învierea Domnului. Crăciun fericit!