Credinţa femeii cananeence

Să luăm seama la credinţa şi la smerenia ei. Căci Hristos a numit pe evrei copii, iar ea nu s-a mulţumit cu atât, ci chiar i-a numit stăpâni, arătând cât de departe era de a se fi supărat pentru laudele aduse altora. Ea a spus: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Priveşte înţelepciunea femeii! Nu a îndrăznit să spună nici măcar un cuvânt împotriva altcuiva, căci nu o durea dacă altul era lăudat şi nici s-a revoltat dacă a fost mustrată. Priveşte statornicia sa! Când Domnul
i-a răspuns: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor, ea zis da, Doamne. El i-a numit copii, iar ea i-a numit stăpâni. Hristos a rostit numele de câine, iar ea a vorbit despre ceea ce face câinele. Vedeţi smerenia acestei femei?
Acum puneţi smerenia femeii alături de cuvintele mândre ale iudeilor: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi (In. 8, 33) şi Un tată avem: pe Dumnezeu (In. 8, 41). Însă femeia aceasta nu era la fel, ci se numără pe sine în rândul câinilor şi pe ei îi numeşte stăpâni, iar pentru acesta a deveni şi ea unul dintre copii. Căci ce spune Hristos? Spune: O, femeie, mare este credinţa ta.
Aşadar, putem presupune că pentru aceasta a trecut-o cu vederea, ca să poată spune aceste cuvinte în auzul tuturor şi să o încununeze cu fie ţie după cum voieşti. Cu alte cuvinte, cu adevărat, credinţa ta poate să săvârşească lucruri chiar mai mari decât acestea, dar fie ţie după cum doreşti. Gura care a rostit aceste cuvinte este aceeaşi cu care a zis: „Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!” (Fac. 1, 6).

Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela
Vezi cât de mult a ajutat această femeie la tămăduirea fiicei sale? Pentru că vezi că Hristos nu a spus: Fiica ta să se tămăduiască, ci, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. N-a spus aceste cuvinte la întâmplare şi nu au fost menite să măgulească pe cineva, ci au fost spuse pentru învăţătura noastră şi pentru că credinţa sa era mare cu adevărat.
Cele ce se petrecuseră au fost dovada şi încredinţarea că fiica ei s-a tămăduit  imediat precum spusese Mântuitorul.