Crucea şi scara

Pentru cei mai mulţi dintre noi sintagma „purtarea crucii” are o încărcătură negativă care ne face să înţelegem această chemare la purtarea crucii ca pe un îndemn la acceptarea necazurilor şi a tuturor greutăţilor pe care le întâmpinăm în viaţă. Cineva spunea că pentru creştini scara virtuţilor este crucea de purtat. Dacă ne gândim bine, fiecare încercare de a pune în lucrare o virtute este ca o cruce dureroasă. De ce? Pentru că‚ înainte de aceasta, credinciosul trebuie să renunţe la ceea ce este contrar virtuţii respective, adică la patimă. Foarte frumos se spune într-o cântare bisericească: „Crucea Ta Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul tău”, cea ce înseamnă că purtarea crucii în viaţa duhovnicească, după omorârea patimilor, aduce învierea unei vieţi binecuvântate, viaţa plină de lumină dată de lucrarea virtuţilor.
Într-o lume în care patimile sunt promovate tot mai insistent ca acte umane fireşti, creştinul este chemat să răspândească în jurul său lumina interioară a unei vieţi virtuoase din care ceilalţi să înţeleagă rostul vieţii creştine: împărtăşirea cu Iisus Hristos Cel înviat şi dobândirea Duhului Sfânt.