Cum se cuvine?

Ne bucurăm de fiecare zi lăsată de Dumnezeu. Ne bucurăm de fiecare sărbătoare din calendar. Ne rugăm fiecărui sfânt şi fiecărui înger să ne ierte păcatele, să ne lumineze minţile şi să ne întărească trupurile spre o viaţă liniştită şi frumoasă.
Noi cerem: „Cere şi ţi se va da!”. Ni se dă, însă nu ni se bagă în sac.
Cu ajutorul bunului Dumnezeu, iată-ne ajunşi în Postul Crăciunului. Perioadă de rugăciune, de gânduri bune, de aplecare asupra sufletului şi trupului. Rugăciunile ne mângâie sufletul şi deschid uşa Domnului pentru că atât cere, să-l chemăm, că ştie El apoi ce să ne bage în traistă. Urmează, aşadar, o perioadă de pregătire pentru întâmpinarea cum se cuvine a celei mai frumoase  sărbători, a darului pe care ni l-a făcut Dumnezeu: Naşterea lui Iisus. O dovadă a iubirii Lui. A trimis în lume Prunc dintr-o Fecioară. De ce? Să ne arate iubirea, înţelegerea şi mângâierea pe care o are pentru noi, păcătoşii.

În grabă
Ştim noi, cei de azi, să mai apreciem aceste minuni? Ştim noi să ne mai bucurăm de zilele premergătoare Marilor Sărbători? Ce bine ar fi ca răspunsul tuturor să fie „DA!”. Din păcate trăim vremuri în care timpul parcă nu mai are răbdare. Suntem mult prea agitaţi şi preocupaţi de… nu ştiu cu ce: cu lucruri materiale cred. Alergăm de dimineaţă până către seară. Alergăm cu pruncii noştri la şcoală, să nu întârzie, fugim apoi la serviciu să nu întârziem şi să ne facem datoria. Datoria faţă de noi şi faţă de societate. Tot în grabă, apoi, aruncăm copiii în maşină şi fugim spre casă după vreo 9-10 ore de muncă. Atunci, în traficul infernal, reuşeşti să schimbi câteva vorbe cu cei mici şi să-i întrebi de cele petrecute în cursul zilei. Un lucru totuşi de apreciat. Unii nici asta nu o mai fac cu copiii lor. Ajungi într-un final acasă.  Te mai gândeşti la altceva în afară de mâncare? Repede, arunci ceva în oală, ce-o fi, să ‘stâmperi foamea, a ta şi a celor de pe lângă tine. Apoi, nu mai vrei altceva decât linişte. Eşti extenuat.
În tot acest context, câţi dintre noi ne gândim că suntem în post, că e bine să ne mai facem câteodată cruce, cel puţin când trecem pe lângă o biserică, că rostirea unei rugăciuni ne linişteşte şi că Dumnezeu abia aşteaptă să ne gândim la El, chiar şi numai dacă spunem „Doamne-ajută!”?

Unde este poporul creştin al acestei ţări?
Destul de des întâlnesc oameni care nu cunosc sărbătorile din calendar. Mă întreb: oamenii ăştia cum au crescut? Cum nu i-a învăţat nimeni ce e Sfânta Liturghie, ce e acela Sfânt Maslu?! Sau, mai bine-zis, în ce familii au crescut? Ce mamă şi tată au avut? Nu i-au învăţat să aibă frică de Dumnezeu? Dar oamenii sunt de multe feluri. Şi, atunci, că pornisem de la post, oamenii aceştia sunt conştienţi de perioada postului? Sau, spunând altfel, ştiu ei ce înseamnă Crăciunul, Boboteaza? De ce se bucură atunci de aceste sărbători? Că mănâncă, beau şi petrec doar?
Fără să vreau, din nou mă întreb: Doamne, cum era mai demult? Cu siguranţă nici atunci viaţa nu era tocmai uşoară. Şi atunci exista grija zilei de mâine. Şi atunci, încă de dimineaţă, pe rouă şi pe răcoare, când încă nici cocoşii nu-şi terminau repertoriul de dimineaţă, oamenii alergau de colo-colo prin ogradă şi apoi la câmp. Atât copiii, cât şi femeile, cât şi bărbaţii şi bătrânii. Cu toţii se bucurau de tot, împreună. Abia aşteptau postul Crăciunului pentru a se întâlni în şezători. Doamne, cât de frumos putea fi? Din păcate, sau din fericire pentru unii, mă număr şi eu printre aceştia, am parte încă de mărturiile vii ale bunicii mele. Ţine-o, Doamne, sănătoasă, ca să poată să ne mai împărtăşească din viaţa ei trecută.

O mărturie vie:
„Ne întâlneam, fata mamii, în şezători în postul Crăciunului. Fetele şi ficiorii se întâlneau separat de hăi însuraţi. În fiecare sară la altcineva. De pe la 7 până pe la 11. Torceam până la Crăciun lâna. După Crăciun, cânepa. Numa’ după Crăciun era cânepa bună de tors. Cântam, povesteam şi mâncam cucuruz copt.”
Eu aş spune acum: simplu şi frumos şi pur. Fără televizor? Fără internet? Fără telefon mobil? Ha! Fără să-ţi cauţi cheile de la maşină, că oare unde le-ai pus să pleci acasă? Sau fără să chemi un taxi?
Noi, acuma, să chemăm prin rugăciune, puterea lui Dumnezeu să ne apere. Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne transpunem într-o şezătoare cu voie bună şi oameni calzi şi să ne pregătim pentru Sărbători cum se cuvine!