Cuvânt filocalic

Cel ce caută slava oamenilor, care nu e nimic, ca şi când ar fi, şi îmbrăţişează iubirea nesăturată de plăceri a sufletului şi se ţine de iubirea de argint prin lăcomie, se face sau drăcesc prin închipuirea de sine şi prin mândrie, sau dobitocesc prin plăcerile pântecelui şi a celor de sub pântece, sau fiară celor apropiaţi prin iubirea lacomă şi neomenoasă de argint. El cade din credinţa în Dumnezeu, pentru că primeşte slavă de la oameni, după cuvântul Scripturii; se abate de la neprihănire şi curăţie, pentru că-şi aprinde cu lăcomia pântecelui cele de sub pântece şi se supune pornirilor dobitoceşti; şi e scos afară din dragoste, pentru că se îngrijeşte numai de el şi nu dă din avuţiile sale aproapelui lipsit. Astfel unul ca acesta se vădeşte ca o fiară cu multe feţe, alcătuită din multe laturi potrivnice între ele, neîmpăcat nici cu Dumnezeu, nici cu oamenii, nici cu dobitoacele.
Câtă vreme avem în noi materiile patimilor şi îngrijim de bunăvoie pricinile lor, nehotărându-ne să le clintim pe acestea din loc, are tărie împotriva noastră şi puterea lor, luându-şi această tărie din noi. Dar dacă le lepădăm din noi şi ne curăţim inima prin lacrimile pocăinţei, urând şi înşelăciunea celor văzute, ne facem părtaşi de venirea Mângâietorului, văzând pe Dumnezeu în lumină veşnică şi fiind văzuţi de Dumnezeu.  
Cei ce au rupt lanţurile simţirii faţă de toată lumea, petrec slobozi de toată robia simţurilor, vieţuind numai Duhului şi grăind cu El, ca unii ce sunt mişcaţi de El. Prin El se unesc şi cu Tatăl şi cu Cuvântul, cei de o fiinţă, şi ajung un singur Duh, după Pavel. Aceştia nu numai că nu pot fi prinşi de draci, ci le pricinuiesc acelora şi spaimă, ca unii ce s-au împărtăşit de focul dumnezeiesc şi sunt ei înşişi foc.