Cuvânt spre zidire

Cuvântul trebuie să zidească, să îi unească pe oameni şi omul duhovnicesc trebuie să vegheze cu mintea la acest lucru, dăruind celorlalţi cuvinte folositoare pentru mântuire, cuvinte care să îi unească pe oameni şi în acelaşi timp să realizeze unirea dintre ei şi Dumnezeu. Cuvintele trebuie să fie bune şi frumoase căci ele pot fi şi rele - realitatea zilelor noastre o dovedeşte cu prisosinţă - iar cuvântul rău nu uneşte, ci dezbină. Cuvântul trebuie să fie bun, chip al Logosului divin şi această bună cuvântare către semeni o poate realiza cel mai bine omul duhovnicesc. Acest fapt al legăturii cu ceilalţi, face ca fiecare om să fie responsabil de destinul celorlalţi. Omul duhovnicesc datorită stării înalte în care se află are o responsabilitate mai mare pentru destinul omenirii deoarece, el trebuie să împărtăşească şi celorlalţi învăţăturile duhovniceşti pe care şi el le-a primit la rândul său, prin împărtăşire de la alţi oameni duhovniceşti. Din păcate şi acest început de an ne-a oferit cel puţin două mostre despre cât de mult poate întina cuvântul rău. Este vorba (iarăşi) despre o caricatură „franceză” şi despre criticile inumane aduse actorului Dan Puric. Însă, cu toate acestea, cuvintele care ies din inima unui creştin trebuie să fie purtătoare de energie care uneşte, nu zgomot care dezbină. Cuvântul este energia care stă la originea lumii şi de aceea cuvântul bun poate contribui la refacerea chipului omului dezbinat de răutate. Putem încerca măcar în acest an să gândim şi să vorbim cât mai frumos unii cu alţii.