Cuvântul tău

Societatea zilelor noastre ne oferă un teren în care putem să admirăm şi să apreciem binele şi frumosul, să rostim adevărul oricând şi oriunde, să ne manifestăm fără nici o rezervă credinţa în Dumnezeu. Dar, la fel de bine ni se oferă posibilitatea de a vedea partea negativă a lucrurilor, de a critica răul din oameni, de a arunca o privire nesigură peste lume şi viitorul ei. Noi decidem ce alegem, dar parcă de prea multe ori, ne este mai la îndemână să alegem exprimarea negativului din lume pentru că acesta iese la iveală acoperind adesea binele. Mai există bine şi frumos în lume? Mai sunt manifestate aceste valori fundamentale la o scară cât de cât largă? Sunt întrebări la care răspunsul ni-l oferă, în mod paradoxal, tot lumea, dar înainte de toate Creatorul acesteia. Pentru a vedea lucrurile în adevărul lor ar trebui să ne îndreptăm spre Dumnezeu, spre Cel care de la începuturi l-a pus pe om stăpân peste creaţie, dar în primul rând peste sine însuşi, dându-i putere de decizie asupra „destinului” său lumesc, dar şi veşnic. În această virtute a libertăţii omul alege ce să spună lumii, cum să vorbească prin faptele lui semenilor care ascultă trecerea lui prin timp spre veşnicie. Şi ceea ce spune el aceea se şi aude, iar ceea ce se aude poate avea indiscutabil un rol hotărâtor în vieţile multor oameni. De aceea este important să veghezi asupra gurii pentru a nu slobozi din prisosul inimii cuvinte smintitoare. Dacă nu ai nimic bun de spus tăcerea este bună, iar dacă prin cuvântul tău poţi călăuzi paşii vreunui semen atunci eşti dator să vorbeşti.