Cuvinte duhovniceşti

Lumea nu cunoaşte nimic mai măreţ decât chemarea de creştin. Dar cu cât ţelul este mai înalt, cu atât mai anevoioasă atingerea lui.
După cădere, omul s-a făcut câmp de luptă între Dumnezeu şi vrăjmaşul.
Deznădejdea este pierderea conştientizării că Dumnezeu vrea să ne dea viaţa vecinică. Lumea trăieşte în deznădejde. Oamenii s-au osândit singuri morţii. Suntem nevoiţi să ne luptăm corp la corp cu negrijania.
Viaţa lumii se organizează în jurul anumitor patimi omeneşti, iar viaţa duhovnicească este marginalizată. Noi trebuie să răsturnăm această ordine, să punem viaţa duhovnicească în inima vieţii noastre.
Cum ne putem afla calea? După Evanghelie, Hristos este calea noastră.
Importantă este conştiinţa că Hristos este Dumnezeu. Cel ce Îl iubeşte va fi vecinic lângă El, acolo unde este El.
Precum Hristos în Ghethsimani şi pe Golgota trăia necontenit cu gândul la Tatăl, datori suntem a trăi fiecare clipă cu gândul la Dumnezeu, dar mai curând prin Hristos, decât prin Tatăl. Căci prin Fiul ajungem noi la Tatăl. Practic, viaţa devine hristocentrică.
Hristos a zis: „Eu sunt calea”. Dacă El este calea, trebuie să-L urmăm nu din afară, ci lăuntric. Şi să ne amintim că pe Golgota şi în Ghethsimani El sta împotriva tuturor. Singur.
Nu este deosebire între poruncile lui Hristos şi viaţa lui Dumnezeu Însuşi.
Petrecând în poruncile Lui, devenim în chip organic asemeni lui Hristos.
Stăruiţi în rugăciune, stăruiţi în strădanie, petreceţi o zi fără de păcat. Tot restul vi se va da de Însuşi Dumnezeu.
Trebuie să fim cât se poate de simţitori faţă de nevoile celorlalţi. Atunci vom deveni unul, şi binecuvânatarea lui Dumnezeu va fi totdeauna cu noi, din belşug.