Darul naturii (poveste indo-americană)

Într-o zi, în timp ce mama Natură îşi vedea de treburi în grădină, a auzit voci nervoase. Erau doi dintre copiii ei: Soarele şi Ploaia, care se certau care este cel mai important pe lume.
„Eu sunt cel mai important” striga Soarele. „Fără mine, nimic nu ar creşte!”„Nu este adevărat, eu sunt cel mai important!” striga Ploaia. „Fără mine, nimic nu ar creşte!”
Glasurile li se auzeau din ce în ce mai tare şi din ce în ce mai răstite, fiecare fiind sigur că el este cel mai important. La un moment dat, mama Natură s-a săturat să-i vadă certându-se şi s-a gândit să le dea o lecţie. A trimis Soarele pe o parte a lumii şi Ploaia pe cealaltă. Curând a fost pace şi linişte din nou, iar mama Natură s-a întors la treaba ei. La început Soarele şi Ploaia s-au supărat că au fost despărţiţi, dar au decis că aceasta este şansa prin care fiecare poate demonstra că este cel mai important.
Zi după zi, Soarele strălucea pe o faţă a globului, în timp ce pe cealaltă Ploaia continua să cadă. După o vreme, pe partea Soarelui totul era uscat, iar pe cea a Ploii totul era inundat. Când şi-au dat seama de greşeala făcută, Soarelui şi Ploii li s-a făcut ruşine. S-au dus înapoi la mama Natură şi şi-au cerut scuze. „Ştim acum că nici unul nu este mai important decât celălalt”, au spus. „Avem nevoie unul de celălalt, iar lumea are nevoie de noi amândoi pentru creşterea plantelor şi animalelor.”
Mama Natură era fericită că Soarele şi Ploaia şi-au învăţat lecţia. Pentru a sărbători s-a gândit să ofere lumii un dar special. De-a lungul cerului a pictat un arc de cerc din culori minunate: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. „Lumea are nevoie de voi amândoi, copiii mei, Soarele şi Ploaia”, a spus ea. „De câte ori veţi vizita lumea, în acelaşi timp, acest arc de cerc va apare pe cer. Când lumea va vedea curcubeul, va şti că voi sunteţi fericiţi să lucraţi împreună.”