Darul şi riscurile libertăţii

Data de 15 noiembrie ar trebui să aibă pentru toţi braşovenii o rezonanţă istorică, aşa cum cred că are şi una emoţională pentru cei care au trăit evenimentele de atunci. 27 de ani de când românii din inima ţării au răbufnit săturându-se de întunericul minţii, dar şi de cel fizic, de foamea trupului, dar şi de cea a spiritului, de privarea de libertate care îi obliga să trăiască într-o lume lipsită de perspective. Au răbufnit după ce regimul comunist a reuşit parcă să astupe vocile românilor şi să-i transforme pe aceştia în supuşi docili, care să nu îşi dorească nimic potrivnic politicii partidului. E suficient ceea ce doreşte sistemul pentru tine, ceea ce gândesc ceilalţi. Tu trebuie să te supui!
15 noiembrie 1987 a fost primul semnal pentru un regim care era pe picior de prăbuşire şi acest prim semnal de alarmă, acest prim strigăt de revoltă şi de saturaţie şi-a găsit împlinirea, dezlegarea, în decembrie 1989 când, cu preţul vieţii unora dintre semenii noştri, românii au simţit din nou gustul libertăţii. Libertatea – un dar primit de la Dumnezeu prin mijlocirea acelor tineri care s-au opus cu preţul vieţii dictaturii ceauşiste. „Dumnezeu este cu noi!” – a fost una dintre lozincile primelor minute de libertate. Însă ...!

Libertate confiscată?
Tot atunci, nu în primele minute, dar în primele zile şi luni de libertate, tot tinerii au protestat din nou împotriva libertăţii furate strigând: „libertate, ochii plânşi cer să te vadă!”. Niciodată libertatea omului nu a fost şi nu va fi furată de Dumnezeu. Întotdeauna potrivnicii libertăţii au fost „alţii” care prin vicleşuguri diabolice au ştiut să manipuleze naivitatea celor mulţi, să mintă prin omisiuni învelite în false promisiuni, să îşi urmărească propriile interese meschine sub pretextul afişat la suprafaţă al binelui celorlalţi. Pe de altă parte, libertatea şi-o refuză omul însuşi – conform preoverbialului „a-şi fura singur căciula” – atunci când se lasă furat de patimi, când răspunde pozitiv ispitelor care îl îndeamnă să reununţe la libertate punându-se sub influenţa devastatoare a păcatului de dragul unor plăceri trecătoare. Libertatea este frumoasă, este dar dumnezeiesc, dar implică multe răspunderi şi, atunci când este încălcată, presupune riscuri. Libertatea trăită în mod pozitiv înalţă, îl conduce pe om către Dumnezeu, către veşnica libertate, însă tot în virtutea libertăţii omul poate cădea „liber” în robie. Poţi fi sclav, dacă vrei, însă acesta este un mare risc.
Au greşit cei care au dorit să trăiască liberi? Nicidecum! Greşim noi, cei care credem că libertatea înseamnă „a face ce vrei şi ce-ţi place” şi nu a te bucura cu responsabilitate de tot ceea ce nu atentează la integritatea morală şi spirituală a fiinţei. Dacă în libertate îl pierzi pe Dumnezeu, atunci totul este zadarnic şi îţi pierzi însăşi libertatea. Însă libertatea fizică, intelectuală, morală şi spirituală pentru care au ieşit oamenii în stradă acum 27 de ani, la Braşov, este un dar pe care se cuvine ca noi să îl preţuim.