De ce ne judecă Dumnezeu?

O astfel de întrebare poate să apară în mintea oricui îşi pune problema existenţei de după moarte. Tema Judecăţii divine este una care inspiră teamă pentru că, dacă Dumnezeu ne judecă şi criteriile vor fi cele enumerate de Domnul Iisus Hristos în pilda Judecăţii de Apoi, atunci nu va fi deloc uşor să dăm un răspuns pozitiv la afirmaţiile Judecătorului. De fapt, dacă stăm bine să cugetăm, fiecare în parte îşi pregăteşte propria judecată de aici şi asta o face în funcţie de relaţiile pe care le are cu semenii săi. Judecata divină – fie că vorbim de cea particulară sau de Judecata Universală – este o mare piatră de poticnire nu numai pentru necredincioşi ci şi pentru cei care îşi lasă credinţa „în bătaia vântului”. Criteriile judecăţii sunt foarte clare: faptele noastre. Dar, aici pe pământ faptele noastre sunt legate de credinţa pe care o mărturisim în Dumnezeu şi de harul pe care El îl revarsă asupra noastră tocmai pentru ca faptele săvârşite în credinţă să fie mântuitoare, să aibă sens şi pentru veşnicie. Noi nu avem cum să învăţăm ceva despre Judecata divină din experienţa prezentă pentru că Judecata este o realitate viitoare care se va petrece după moarte. Însă, Dumnezeu a lăsat fiecăruia dintre noi un martor tainic prin conştiinţa morală care ne judecă aici, pe pământ, pentru faptele săvârşite. Avem în noi înşine o instanţă morală nevăzută, un judecător trimis de către Dumnezeu şi care este oglindă a Judecăţii dumnezeieşti. Mustrările de conştiinţă care survin în urma faptelor rele săvârşite sunt cel mai aspru judecător care ne evaluează acţiunile. Însăşi viaţa, de asemenea, ne judecă la un moment dat pentru felul în care am trăit şi la fel, şi moartea, este un judecător care dă mărturie despre modul în care ne-am trăit viaţa. Dacă în timpul vieţii conştiinţa morală ne judecă pentru felul în care ne purtăm faţă de semenii noştri, singurul criteriu pe care Dreptul Judecător îl va avea în vedere la judecată va fi dragostea cu care ne-am purtat faţă de semenii noştri. Nu Dumnezeu este Cel care are nevoie de judecată ci noi înşine, tocmai pentru a ne lămuri şi consolida starea pe care am dobândit-o aici, pe pământ.

Judecata de Apoi - caracteristici
Conform învăţăturii de credinţă a Bisericii, Judecata de Apoi va avea următoarele caracteristici:
- Va fi universală  - acesteia i se vor supune toţi oamenii care au trăit pe pământ, de la începuturi până la sfârşitul istoriei;
- va fi solemnă - Judecata va fi înfăptuită de Mântuitorul Hristos, şezând pe tronul slavei Sale, înconjurat de îngeri, Apostoli şi de sfinţi; ea va fi solemnă pentru că toţi cei prezenţi ştiu că prin judecată li pecetluieşte soarta tuturor oamenilor pentru veşnicie;
- va fi publică - ea va fi făcută înaintea tuturor şi aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul  „toţi îşi vor cunoaşte reciproc păcatele, cum îşi citeşte fiecare fără greşeală cartea conştiinţei sale”;
- va fi dreaptă şi nimeni nu fa putea să îşi ascundă faptele săvârşite şi fiecare va fi judecat „în legea lui”;
- va fi definitivă  întrucât sentinţa dată de Hristos la Judecată va veşnică;
- va fi înfricoşătoare  atât pentru îngeri cât şi pentru oameni deoarece Domnul Hristos Judecătorul cunoaşte faptele fiecăruia şi toţi îşi vor privi viaţa şi faptele săvârşite ca într-o oglindă. De asemenea totul va fi descoperit înaintea tuturor oamenilor.
Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi aşezată în calendarul ortodox cu puţin înainte de intrarea în Postul Mare are tocmai rostul de a ne aminti de păcatele săvârşite de-a lungul vieţii şi de a ne aduce în minte şi în inimă trezvia necesară luptei cu păcatul şi cu pornirile pătimaşe.