De ce voluntar?

Să fii voluntar în zilele noastre pare din ce în ce mai ciudat. Să spui că faci cu drag ceva sau din suflet, eşti neînţeles. Sau chiar identificat a fi nebun. Posibil că trebuie să ai şi un dram de nebunie în toate ale vieţii. Cert este că, tot mai mulţi, gândesc din prisma banului. Însă, nu totul costă bani. Şi când te gândeşti că prea puţin, de fapt, poţi plăti!
Fiecare dintre noi îşi doreşte să trăiască în armonie cu ceilalţi. Nu poate spune nimeni că nu-i aşa. Toţi vrem să fim veseli. Toţi vrem să râdem. Este de fapt o datorie a noastră, a oamenilor să fim buni pentru că bunătatea aduce bucuria existenţei.
Din păcate, tot mai des întâlnesc în jurul meu oameni care pun înaintea a tot şi toate banul. Nu. Nu e bine. Nu totul costă bani. Omenia este mai mult decât banul. Omenia este bucuria supremă. Ea este o formă de voluntariat care vine din dorinţa de a fi folositor celorlalţi  fără a avea gândul de a primi o recompensă.
Mă gândesc la faptul că şi unele obiceiuri încetăţenite s-au născut tot din voluntariat. Din dorinţa de a fi om cu celălalt. Sau poate chiar din gândirea potrivit căreia nu suntem perfecţi şi trebuie să ne ajutăm unii pe alţii.
Dacă stau să mă gândesc, multe dintre lucrurile frumoase pe care am reuşit să le realizez au fost pentru că am vrut. Şi, bineînţeles, nu m-a obligat nimeni, dar nici nu am întrebat cu ce sunt plătită. Poate şi acesta să fie unul din motivele pentru care am rămas cu gura căscată, când am întrebat o colegă, dacă poate să ne ajute la un eveniment desfăşurat în şcoala noastră. Prima reacţie a fost dacă e plătită. Şi era una dintre cele pe care, cel puţin eu am ajutat-o în câteva probleme, voluntar. Slavă, Ţie, Doamne! Tot aşa de surprinsă am rămas şi când, altă doamnă, a refuzat, categorit, solicitarea de a supraveghea nişte copii. Să nu mai ştim a trăi unii cu ceilalţi? Să nu mai ştim să fim buni?

Omenie şi bunătate
Doamnelor dragi, să fii om e lucru mare! Să fii domn e o-ntâmplare!
Ştim prea bine că totul se face cu oameni. Dacă vom continua să gândim aşa se duce totul pe apa „sâmbetii”. Una din marile mulţumiri ale vieţii nu va fi aceea de a te ştii om bun. Este aceea de a te ştii cu bani în buzunar. Bunica mea spune că „i scumpă mintea la ăla care-o are”. Aşa şi cu bunătatea, „valorează mai mult decât cunoştinţele, mai mult decât banii, mai mult decât onoarea”.
Ştim prea bine că în micile localităţi multe evenimente se realizează din voluntariat. Din împăcarea ta sufletească. Din bucuria ta că ai făcut ceva bun.
Un frumos obicei de voluntariat este cel din zona noastră când în săptămâna nunţii casa mirelui şi a miresei este vizitată de femeile satului care aduc coşurile pline cu bucate din cele necesare acelui eveniment. Sigur că este un obicei de într-ajutorare, dar şi de bucuria de a ajuta, chiar şi necondiţionat. Gazda aia, când te va întâlni pe stradă, te va saluta cu drag. În semn de respect şi mulţumire te va saluta cu zâmbetul pe buze. Iată plata faptului voluntar. Iată unul dintre motivele pentru care nu numai că e bine să fii voluntar, dar e chiar necesar. Toţi avem nevoie de bine pentru a înlătura răul. Şi e suficient de aşa de puţin!
Mă întreabă copiii de ce e bine să fii voluntar? Simplu. Pentru ca toate să-ţi iasă în viaţă bine şi frumos oferă tu însuţi binele şi frumosul.
Să ne reobişnuim să căutăm în oameni ceea ce au bun, să-i iubim pentru că altfel continuăm în haos şi supărare. De aici începe voluntariatul secolului XXI. Să ne redescoperim adevăratele bunătăţi, să le oferim celorlalţi şi nu-i de-ajuns: să oferim binele bine!