De la pâine la Pâinea Vieţii

Suntem cu toţii supuşi necesităţilor elementare ale firii. Foamea şi setea, de exemplu, ne arată cât de neputincioşi suntem şi cât de cuprinşi în limitele materiale ale vieţii. Pentru a-şi potoli aceste necesităţi vitale, atunci când este lipsit de hrană şi de apă, omul poate face aproape orice. Totuşi, de-a lungul timpului, oameni asemenea nouă ne-au arătat că se poate trăi şi altfel, cu un aport de mâncare şi băutură extrem de redus, dar cu redirecţionarea acestor instincte vitale către alte modalităţi de hrănire. De asemenea spiritualitatea ortodoxă ne învaţă că omul îşi poate înduhovnici trupul în aşa fel încât în viaţa lui să primeze duhul şi nu trupul. Toate acestea depind însă în mod esenţial de cât de strânsă este relaţia cu Dumnezeu. În trup fiind nu avem cum să renunţăm definitiv la hrană fără a renunţa şi la … viaţă, dar putem transforma existenţa noastră într-o modalitate de a vedea în tot ceea ce ne înconjoară punţi de legătură cu lumea spirituală, oglinzi în care să contemplăm lucrarea lui Dumnezeu. De altfel Însuşi Domnul Hristos a folosit două alimente – pâinea şi vinul – pentru a ne da nouă Trupul şi Sângele Său, arătându-ne prin aceasta că materia este un mijloc de comunicare cu Dumnezeu şi nu o unealtă a căderii. Prin cele văzute ne putem urca la cele nevăzute, iar pâinea pe care o avem ca hrană şi pe care deseori o necinstim, să o luăm ca pe materia din care Domnul Hristos ne-a pregătit nouă Hrana Vieţii veşnice, adică Sfânta Împărtăşanie.