Despre iertare

Pe pământ, nimeni nu este lipsit de păcat, toţi suntem păcătoşi, vinovaţi şi purtăm povara păcatelor care ne-au doborât, pentru că n-am luat aminte la patimile şi neputinţele noastre. Toţi avem nevoie să primim iertare de la Dumnezeu! Dar pentru a primi schimbarea, iertarea şi împăcarea cu Dumnezeu trebuie să ţinem cuvântul Evangheliei, care zice: „Dacă veţi ierta oamenilor greşalele lor şi Tatăl vostru Cel din ceruri vă va ierta greşalele voastre”. Nu vom primi în nicio situaţie iertare de la Dumnezeu, dacă nu-l iertăm din inimă pe aproapele nostru!
Iertarea nu necesită osteneală şi greutate. Este nevoie de smerenie. Vom primi iertarea nenumăratelor noastre păcate, dacă dăruim şi noi iertarea fratelui nostru.
Copiii mei, pe cât putem, să iertăm din toată inima, ca să ne ierte şi pe noi Dumnezeu! Aceasta este înţelegerea dintre Dumnezeu şi om, „contractul” dintre Creator şi om. Iertând şi noi din toată inima semenilor noştri, vom fi iertaţi de către Dumnezeu.
Întreaga noastră viaţă produce continuu păcate. Păcătuim permanent cu gândul, cu inima, în general cu toate simţurile trupeşti şi duhovniceşti ale sufletului. Gândiţi-vă ce mare „producţie” de păcate avem! Dacă iertăm aproapelui nostru păcatele, anulăm toată această producere a păcatelor.
Când n-avem iubire şi iertare, ne părăseşte harul lui Dumnezeu.
Cum va şterge Dumnezeu toate aceste catastife cu păcatele noastre, când noi nu vrem să ştergem doar o pagină din greşelile fraţilor noştri? Trebuie să luptăm împotriva ţinerii de minte a răului, a duşmăniei şi a răzbunării. Ce-au câştigat toţi cei ce se căiesc, fără folos şi îndreptare? Câtă vreme ne găsim în viaţa aceasta, cât timp cortina teatrului lumii prezente n-a căzut şi firul vieţii noastre nu s-a sfârşit, putem să iertăm.

Grija iertării
Grija principală a vieţii noastre este să iertăm şi să ne rugăm pentru oamenii care ne-au făcut rău. Acela care iartă din toată inima şi se roagă pentru vrăjmaşii lui, va primi iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele lui. Ceea ce semănăm, aceea vom şi secera. Osteneala, postirea, rugăciunea, privegherea, milostenia vor preschimba inima noastră, o vor face milostivă şi iertătoare faţă de aproapele şi durerea celuilalt va deveni şi durerea noastră. Să cercetăm cât am învăţat din Evanghelie, ca Hristos să prindă chip înlăuntrul nostru, şi să devenim şi noi, încetul cu încetul, dumnezei după har.
Iubeşte-i pe fraţi! Iubirea ta se va vădi când nu te vei mai gândi la slăbiciunile şi scăpările lor şi le vei arăta dragoste. Iubirea te va păzi de toate păcatele. În afară de tine să nu te gândeşti la nimic, ci continuu mustră-te şi aceasta va fi calea cea mai bună.
Fiule, tu fă-ţi datoria! Dacă ceilalţi nu fac ascultare, lasă-i în seama lui Dumnezeu şi linişteşte-te! Este invidia diavolului, fiul meu. Nu cumva diavolul va merge în munţi? Se duc acolo cei care se luptă să se mântuiască şi pentru că şi noi dorim să ne mântuim, ne amestecă fără să înţelegem.
Cu cât mai mult este luminată mintea omului, ca să înţeleagă iubirea Făcătorului faţă de făptura Lui, cu atât mai mult se arată nemulţumirea şi necunoaşterea Părintelui nostru iubitor şi adevărat.
Omul, făptură aleasă şi unică a lui Dumnezeu, îndoit în fire, se naşte pe această planetă, pe acest pământ, şi încetul cu încetul, într-o zi moare trupeşte, neputincios cu desăvârşire să-şi păstreze viaţa lui. Închipuirea îl umflă ca balonul până când, printr-o boală, moare şi piere.