Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Chemarea adresată de Domnul Hristos apostolului Toma de a pipăi coasta Sa, pentru a se convinge de adevărul Învierii, este o invitaţie la cunoaştere. Domnul îngăduie îndoiala lui Toma – aşa cum a îngăduit-o şi pe a celorlalţi apostoli - pentru a-i întări în credinţă pe toţi ceilalţi, dar şi pentru a lăsa frumoasa mărturisire a acestuia pentru „cei ce n-au văzut şi au crezut”. Exclamaţia lui Toma se produce înainte de a atinge coasta Mântuitorului şi semnele cuielor, ceea ce ne arată nouă, tuturor, că Dumnezeu pogoară harul Său asupra străduinţei curate, asupra dorinţei sincere de cunoaştere a adevărului. Această frumoasă arătare a Domnului Cel Înviat ne mai arată un lucru şi anume că Dumnezeu nu ne vrea ca pe nişte credincioşi orbi şi că „acceptă” o credinţă bazată pe cunoaştere, pe ştiinţă. Mai mult, chiar ne invită să ne cunoaştem credinţa, pentru a-l cunoaşte de fapt pe El. Credinţa fiecăruia dintre noi se poate lupta în anumite momente ale vieţii cu îndoiala şi atunci, amintindu-ne de chemarea adresată lui Toma ne putem întări şi noi credinţa, în mod ştiinţific prin cunoaşterea raţională a celor văzute şi a celor nevăzute, pentru că o minte întărită în cunoaştere adevărată conduce inima către o credinţă autentică şi puternică.