Dorul de Viaţă

Dacă stăm bine să ne gândim, toate acţiunile noastre sunt pornite din dorinţa de a trăi bine şi frumos. Acest trai este frumos dacă ai tot ce este necesar. Printre necesităţi, categoric se regăsesc prietenii, familia şi mai tehnic vorbind, nevoia de integrare socială. Pentru acestea învăţăm, muncim, una peste alta depunem tot felul de eforturi. Aceste eforturi slăbesc sau paralizează de-a dreptul, când ne dăm seama că nu putem atinge această viaţă frumoasă. Poate cel mai mult ne înspăimântă că noi, sau cei dragi nouă, ar putea să piardă această viaţă chiar şi aşa cum este ea nu foarte frumoasă. În faţa morţii nimic nu mai are sens. Pentru a uita aceasta unii muncesc foarte mult, alţii învaţă foarte mult, alţi agonisesc multe, alţii petrec sau se droghează cu droguri legale (alcool, ţigări sau telenovele) sau cu cele nelegale. La ce bun atâta învăţătură? La ce bun atâta agoniseală? Prostul şi deşteptul, săracul şi bogatul, toţi mor. Toate sunt deşertăciunea deşertăciunilor.
În istoria umanităţii martirii au impresionat prin faptul că nu se speriau de moartea iminentă. Erau înfiorător chinuiţi şi ei rămâneau senini rugându-se. Noi, cănd suferim de o boală, ne tânguim şi mai mult ca sigur, cel mai tare ne sperie că s-ar putea să murim din pricina ei. Ei ştiau că suferinţa ce o îndurau îi duce la moarte şi chiar se bucurau. Impresionant, chiar de necrezut. Cum reuşeau să fie bucuroşi cu o suferinţă atât de mare? De unde aveau ei această putere de a învinge frica de moarte?

Au pe Moise şi pe prooroci; şi ascultau de ei

Au ştiut din Biblie că viaţa nu se încheie aici şi că această lume este ca o anticameră a Raiului. Dar Biblia este o CARTE şi cei mai mulţi nu au certitudinea că aşa stau lucrurile pentru că, spun ei, nu a venit nimeni de dincolo să confirme.
Realitatea este că mai presus de Sfânta Scriptură, convingerea martirilor a fost întărită de Iisus Hristos care a înviat tocmai pentru a confirma aceste scrieri.
Au fost privilegiaţi că au putut fi contemporani cu El. Însă, suntem tentaţi să spunem: noi ce certitudine putem avea?
Adevărul este că martiri au fost în fiecare generaţie, nu doar acum două mii de anii. Cu siguranţă aceştia au trăit experienţa întâlnirii cu Hristos în Sfânta Împărtăşanie. După înviere, abia împărtăşindu-se îl mai percepeau chiar şi apostolii. Avem ca exemplu pe Luca şi Cleopa care după ce s-au împărtăşit au conştientizat că Domnul a fost cu ei pe cale şi acum este în ei.
Dumnezeu ca un pedagog desăvârşit mai pune în jurul nostru tot felul de dovezi pe lângă Sfânta Scriptură spre întărirea credinţei noastre în cuminecare şi în viaţa de după moarte.
Toţi sfinţii cu trupuri neputrezite ne arată că au primit Viaţa în trupurile lor. Prin Sfintele Moaşte, Domnul ne confirmă şi nouă că un bun creştin nu moare, ci doarme. Apropiindu-ne cu evlavie de ele dobândim şi sprijinul lui Dumnezeu şi al Sfinţilor pentru a depăşi tot felul de greutăţi. Acest sprijin ne demonstrează că iubirea se revarsă şi azi din lumea de dincolo spre cea de aici şi că există, prin urmare un dincolo.
Aşa a rânduit Bunul Dumnezeu să învăţăm că dorul de viaţă nu are rost să piară ci, să ne anime spre a ne umple de Viaţă.