Dumnezeu se odihneşte în inima omului

Mare este vrednicia ta, o, omule, întrecând toată felurimea creaţiei. Ia aminte cât de lat este cerul şi sclipind de stele, şi nu a binevoit întru acesta Domnul. Şi câţi luminători sunt în el şi cât de mare este pământul, dar Dumnezeu, pe toate trecându-le cu vederea, Se odihneşte în gândurile bune şi în inima omului. Numai tu eşti numit templu al lui Dumnezeu şi sălaş al dumnezeirii ai devenit, ca să-L adăposteşti pe El şi să fii sălaş Domnului. La cine voi căuta, dacă nu la cel blând şi liniştit care tremură la cuvintele Mele? Şi iarăşi: Mă voi arăta lui şi Eu şi Tatăl Meu vom veni şi ne vom face sălaş la el.
Tu eşti avuţia lui Dumnezeu, tu eşti moştenirea Împăratului – nu-L dispreţui, o, omule, ci vino la luptă şi luptă-te, ca să fii învrednicit de cunună şi cu fapta, şi în adevăr. Căci mulţi dintre noi ascultă cuvântul din Scripturi şi nimic nu îşi agonisesc, cum spun Scripturile, ci rămân străini de lucrare şi de simţire, ştiind numai să vorbească. Dacă cineva luptă, nu ia cununa dacă nu luptă după lege. Este nevoie de alergare, de osteneală şi de luptă, este nevoie de întristare şi de trudă, ca cineva să se odihnească în vecii vecilor.