Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră

„Cele pământeşti pe pământ lăsându-le şi cele din ţărână ţărânei dându-le, veniţi să ne trezvim şi la înălţime să ne ridicăm ochii şi gândurile; să ne înălţăm noi muritori vederile împreună şi simţirile spre porţile cereşti. Să ne socotim că suntem în muntele Măslinilor şi că privim la cel ce mântuieşte, fiind pe nor. Că de acolo Domnul la ceruri a alergat; acolo şi iubitorul de a dărui, a împărţit Apostolilor Săi daruri, mângâindu-i ca un Părinte şi întărindu-i, povăţuindu-i ca pe nişte fii şi zicând către dânşii; Nu mă voi despărţi de voi; Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră.” ( Canonul Utreniei din Duminica a şaptea după Înviere, Icosul)

Deseori am prezentat cât de preocupaţi suntem de trupul nostru şi de nevoile noastre materiale. Firesc este să avem grijă de noi şi de aceea nu cred că este condamnabil că facem acestea.
Cred însă că ar trebui să investim şi în nevoile noastre sufleteşti. În această direcţie parcă avem prea puţine informaţii. Nu ne pare a fi foarte clar ce nevoi are sufletul şi cum ar fi potrivit să le satisfacem. Depunem un mic efort în această direcţie, dar deseori abandonăm demersul pentru că, debusolaţi fiind, ne simţim confortabil să facem ceva bun şi cunoscut, de aceea ne mai asumăm o nevoie trupească. Această situaţie măcar nu este rea.
Debusolarea ne poate aduce destul de des la o fugă de noi înşine. În zilele noastre cel mai des fugim la tot felul de modalităţi de distracţie. Mai exact ne distragem atenţia de la problemele reale. Tehnologia modernă este din ce în ce mai apropiată de oameni cu astfel de oferte. Un film, un meci de fotbal, sau chiar o pagină de socializare ne pot face uşor să uităm dilemele noastre despre suflet. Realitatea este că nu le uităm şi cu atât mai puţin nu le rezolvăm doar ne păcălim pe noi înşine că această problemă parcă nu mai există.
Şi dacă ne gândim că pe prietenii noştri îi apreciem pentru frumuseţea sufletului, nu pentru cea a trupului trebuie să avem un motiv în plus să ne mobilizăm pentru înfrumuseţarea noastră duhovnicească.

Ce-i de făcut?
Ca şi în celelalte numere, în rândurile acestei pagini, observ cu bucurie cum slujbele Bisericii ne reînvaţă ce-i de făcut.
Îndemnul Icosului din Utrenia acestei duminicii din această săptămână este spre trezvie. Este un termen rar întâlnit în vorbirea de azi. Căutând în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române ce înseamnă am găsit: TREZVÍE, trezvii, s. f. (Rar) Stare de limpezime a minţii, de vioiciune, de agerime; curăţenie sufletească. Deci, să nu ne mai amăgim că nu avem suflet şi nevoi duhovniceşti. Curăţindu-ne sufletul prin spovedanie aflăm răspuns personalizat pentru nevoile noastre. Cu mintea şi inima putem descoperi cum să ne satisfacem aceste nevoi. Putem rezolva privind spre cele cereşti, spre sfinţi şi scrierile lor, spre însuşi Iisus Hristos care şi lor şi nouă ne „împarte daruri mângâindu-ne ca un Părinte”. Primind darurile Părintelui Ceresc, ce de multă vreme ne sunt oferite ne umplem de o vioiciune de nedescris. Minunată învăţătură! şi de este urmată de noi, cei de astăzi, cu siguranţă putem constata că El este cu noi şi nimeni împotriva noastră.