Eu sunt lumina lumii

„Domnul este numit: lumină, viaţă, înviere şi adevăr. Lumină, ca cel ce dă strălucire sufletelor, alungă întunericul neştiinţei, luminează mintea spre înţelegerea lucrurilor tainice şi arată tainele care nu pot fi văzute decât de cei curaţi cu inima; viaţă, ca cel ce dă sufletelor ce iubesc pe Domnul puterea de a se mişca spre cele dumnezeieşti; înviere, ca cel ce ridică mintea din alipirea moartă de cele materiale, curăţind-o de toată stricăciunea şi amorţirea; adevăr, ca cel ce dăruieşte celor vrednici deprinderea neschimbătoare a celor bune.” (Filocalia 2, Sfântul Maxim Mărturisitorul)

În decursul anilor standardul de calitate al vieţii a fost la alte niveluri. Casele străbunicilor noştri erau formate, pentru majoritatea, din bucătărie şi o cameră şi considerau că duc o viaţă bună. Astăzi o locuinţă decentă are minim două camere pentru o familie, ideal fiind ca fiecare membru să aibă câte o cameră plus o cameră de oaspeţi. Atunci relaţiile interumane erau mult mai strânse poate şi pentru că toţi membrii familiei derulau activităţile casnice într-o singură încăpere (de regulă, bucătăria) şi inevitabil învăţau să socializeze. Tematica calităţii vieţii s-a dezvoltat rapid în anii ‘60, ca o reacţie la criza abundenţei în ţările dezvoltate. Aproape de necrezut abundenţa poate provoca o criză. Pentru noi care suntem luaţi de valul consumismului criza pare că este cauzată de lipsuri nu de abundenţă. Cu toate acestea, ceva din ideea ce poate fi criza abundenţei, începem să percepem, cum am precizat deja, datorită înstrăinării faţă de membrii familiei chiar. Cei care au trăit criza abundenţei deşi aveau suficiente bunuri materiale nu erau fericiţi (dicţionarul de sociologie defineşte calitatea vieţii ca o reluare, dar din perspectivă sociopolitic, a fericirii). Pentru a se ridica nivelul calităţii vieţii au început să se dezvolte o sumedenii de servicii care să producă sentimentul de fericire (turism, cinematografie, televiziune etc.).

„Cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12)
Modul de distracţie oferit ca răspuns la criza abundenţei ne-a distras atenţia de la adevărata fericire. Nu trebuie să ne ancorăm mai mult şi mai diversificat în cele materiale ca să aibă calitate viaţa noastră, ci ar trebui să ne împlinim şi spiritual. Această împlinire nu poate veni decât în relaţia cu Dumnezeu. El poate lumina cugetul tuturor pentru a găsi dreapta măsură în orice domeniu.
Dacă tot omul harnic, care muncind dobândeşte o bogăţie, ar căuta să fie darnic cu cel mai nevoiaş sau cu cel care începe să clădească ceva în plan economic, fericirea i-ar umple viaţa. Avem nevoie să fim la nivelul contemporan material, nu mai putem trăi ca străbunicii, dar dacă am fi cumpătaţi material am investi în împlinirea sufletească fără a sărăci. Această stare de bine sufletească ne va aduce un profit mai mare, chiar şi material, pe care îl putem reinvesti echilibrat în plan spiritual precum şi material. De exemplu, un om de afaceri prosper decât să îşi cumpere o a 4 maşină personală ar putea să plătească un preţ mai bun furnizorilor săi. Aceasta l-ar face mai fericit şi pe furnizor şi mai apreciat pe omul de afaceri între cei din mediul lor. Această stare de bine răspândită împrejur de cumpătarea unui om aduce fericire şi chiar profit material mai mare. Desprinderea de cele materiale, ne ajută şi Sfântul Maxim Mărturisitorul să înţelegem că, este o înviere realizată din luminarea lui Dumnezeu dobândită din trăirea vieţii noastre împreună cu El. Trăind astfel constatăm din practica de zi cu zi că se poate să fi bogat şi fericit dacă eşti cumpătat în cele materiale şi investeşti cel puţin la fel de mult şi în cele spirituale.