Euharistie dată protestanţilor

Este o temă spinoasă, care se discută de mulţi ani, tratată încă din timpurile Conciliului Vatican II. Recentul document al Conferinţei Episcopilor catolici din Germania care deschidea în mod sistematic posibilitatea pentru soţul protestant să aibă acces la Euharistie participând la Liturghie cu soţul sau soţia catolici, (având colocviu prealabil cu un preot şi adeziune prealabilă la ceea ce Biserica crede cu privire la Sacrament), aprobat cu majoritate, a provocat o scrisoare a şapte Episcopi catolici germani care au făcut apel la Roma.
S-a desfăşurat o reuniune la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei Catolice, prezidată de prefect, Arhiepiscopul Luis Ladaria Ferrer, şi la sfârşit Papa Francisc a retrimis tema la Conferinţa Episcopală Catolică Germană, cerând să se ajungă la o formulare care să fie pe cât posibil unanimă. Decizia Papei Francisc a provocat diferite reacţii, şi în timp ce se înteţeşte polemica, Vatican Insider a adresat câteva întrebări teologului german Walter Kasper, numit Episcop de Stuttgart şi apoi chemat la Roma la conducerea Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi în sfârşit creat Cardinal de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea. Vă oferim interviul cu Cardinalul german:
– Eminenţă, să vorbim despre intercomuniune….
– Înainte de toate doresc să formulez o premisă. Intercomuniunea este o temă şi un concept discutat de mulţi ani şi în cadre ecumenice foarte diferite, nu numai germane. Este o temă nu numai explozivă ci şi greşită în formularea sa. Teologic este vorba despre Împărtăşanie sau admitere la Împărtăşanie, care este mereu Împărtăşire euharistică şi în acelaşi timp comuniune (împărtăşire) eclezială….
– Ce credeţi despre schiţa documentului pastoral al Conferinţei Episcopilor din Germania care, în anumite condiţii, deschidea posibilitatea accesului la Euharistie pentru soţul protestant?
– Textul este serios şi este în substanţă acceptabil, chiar dacă asupra unor detalii aş avea ezitări.
Este un motiv de bucurie să amintim că slujitorii catolici pot, în anumite cazuri deosebite, să administreze Sacramentele Euharistiei, Pocăinţei, Ungerii bolnavilor altor creştini care nu sunt în deplină comuniune cu Biserica Catolică, dar care doresc fierbinte să le primească, le cer în mod liber şi manifestă credinţa pe care o mărturiseşte Biserica Catolică în aceste Sacramente.
– Este vorba despre o temă discutată de mulţi ani, în special în Biserica din Germania. Puteţi aminti cum şi când a început să se vorbească despre aceasta şi cum a abordat aceasta episcopatul german?
– Este o temă a ecumenismului internaţional şi nu numai german. În acest context nu este posibil să se reparcurgă toată istoria ei. Aş vrea numai să spun că în Germania avem o situaţie particulară, care este foarte diferită de aceea din ţări în majoritatea lor tradiţional catolice precum Italia, Polonia etc. În Germania, actualmente credincioşii catolici şi protestanţi sunt jumătate – jumătate. Căsătoriile bi-confesionale sunt 40%, aşadar un procent foarte ridicat. Pe de altă parte, multe dintre aceste persoane sunt indiferente, în timp ce partea interesată reprezintă un număr foarte redus: numai despre ele se vorbeşte în acest context.
Dacă aceste persoane, într-un context destul de secularizat, sunt nişte adevăraţi credincioşi care cred şi sunt uniţi în acelaşi Botez şi de aceea fac parte din unica Biserică a lui Hristos (chiar dacă nu în comuniune deplină), şi în afară de aceasta sunt legate în acelaşi Sacrament al Căsătoriei şi reprezintă misterul unirii dintre Hristos şi Biserica Sa şi îl trăiesc, sunt împreună cu copiii lor o biserică familială. Este normal să simtă dorinţa intimă de a împărtăşi şi Euharistia. Dacă împărtăşesc şi credinţa catolică euharistică, ce le împiedică… (cf. Fapte 7,37; 10,47)?
– În anii episcopatului dumneavoastră la Stuttgart cum aţi tratat această problemă deosebită?
– Ca Episcop al unei Dieceze într-o regiune a cărei populaţie este catolică o treime, o treime protestantă şi o treime indiferentă, nu am făcut niciodată o declaraţie oficială. Dar am ştiut (cum ştiu toţi ceilalţi Episcopi, şi cei care acum sunt contrari documentului majorităţii Conferinţei Episcopale) că în practica zilnică a parohiilor s-a dezvoltat sau cel puţin se dezvoltă practica după care într-o căsătorie bi-confesională, partenerii protestanţi care sunt cu adevărat interesaţi participă la Împărtăşanie. Când am fost întrebat de preoţi sau de fiecare protestant, în mod normal am răspuns aşa: dacă un protestant participă la celebrarea euharistică, ascultă ceea ce spunem în rugăciunea euharistică. Trebuie să ne întrebăm: poate la sfârşitul doxologiei într-adevăr să răspundă cu toată adunarea: „Amin, da, cred”?
De obicei adăugam: va auzi şi că pomenim numele Papei şi al Episcopului, ceea ce înseamnă că noi celebrăm în comuniune cu el. Trebuie să se întrebe: „Vreau cu adevărat această comuniune?” Dar din nou: am întâlnit mulţi protestanţi care au mai multă stimă şi adesea şi mai multă iubire faţă de Papii actuali decât au unii catolici critici şi sceptici. Problemele mai teologice (şi pentru teologie importante) ale jurisdicţiei universale şi plinătăţii jurisdicţiei etc nu sunt problemele laicilor normali, şi acuza că Papa este anticristul – protestanţii, care trăiesc într-o prietenie ecumenică, o lasă astăzi de bunăvoie laiciştilor şi masonilor. Pentru a conclude: când se coboară pe terenul vieţii concrete şi în pastoraţia concretă, nu se face într-un mod numai deductiv şi mecanic. Dacă am face aşa, ar fi erezia gnozei, care pe bună dreptate este denunţată de Papa actual.