„Facă-se voia Ta” …

Dar tu eşti pregătit să primeşti ca voia lui Dumnezeu să se împlinească în viaţa ta? Mulţi dintre noi vom fi tentaţi să răspundem că nu ştim dacă suntem în starea duhovnicească necesară pentru aceasta. Însă noi ar trebui să fim tot timpul în stare de trezvie, în aşa fel încât nimic să nu ne copleşească. Dacă rostim zilnic rugăciunea Domnească se presupune că suntem pregătiţi să primim şi să împlinim voia lui Dumnezeu. „Facă-se voia Ta …” – rostirea acestei cereri în rugăciune necesită o inimă pregătită şi o minte trează pentru a primi voinţa divină. De ce este necesară o pregătire? Pentru că urcuşul nostru duhovnicesc către Împărăţia lui Dumnezeu nu este presărat doar cu bucurii şi cu realizări, ci adeseori suntem nevoiţi să întâmpinăm şi încercări,unele mai grele altele mai uşoare. Şi încercările acestea fac parte din voia lui Dumnezeu care nu se tâlcuieşte deplin decât în perspectiva veşniciei. Raportat doar la această lume niciodată nu vom putea înţelege sau accepta pedagogia încercărilor şi a necazurilor.  Încercările vin adeseori atunci când credinciosul uită ţinta spre care trebuie să îşi călăuzească paşii. „Mai înainte ca Dumnezeu să îngăduie o încercare, a căutat să-i îndrepte cu blândeţe, dar aceia nu au înţeles şi de aceea El a îngăduit ispitirea. Vedeţi, când un copil este sucit, la început tatăl său îl ia cu binişorul, îi face toate mofturile, dar văzând că nu se schimbă, atunci se poartă cu asprime faţă de el, ca să se îndrepte. Tot astfel şi Dumnezeu, adeseori, atunci când cineva nu înţelege de bună voie, îi dă o încercare ca să-şi revină. Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli etc., oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu” (Sfântul Paisie Aghioritul). Altfel spus, după vorba românească, omului i se urăşte cu binele pentru că uită de unde îi vine binele, uită de recunoştinţă şi de mulţumire şi atunci rostul încercărilor este acela de a-l face pe om să preţuiască binele pe care îl are.

Scara către cer
Dumnezeu îngăduie încercările din iubire faţă de noi şi are în vedere întoarcerea noastră, prin pocăinţă, pe drumul către mântuire. Tot Sfântul Paisie Aghioritul spunea că „Bunul Dumnezeu rânduieşte pentru fiecare om o cruce potrivită cu puterea lui de a rezista, nu pentru a se chinui, ci pentru a urca de pe cruce în cer, pentru că, în esenţă, crucea este scară către cer. Dacă am înţelege ce comoară ne învistierim din suferirea încercărilor, nu am mai murmura, ci am slavoslovi pe Dumnezeu ridicându-ne cruciuliţa pe care ne-a hărăzit-o, astfel încât şi în această viaţă ne vom bucura, dar şi în cealaltă vom lua o „pensie” bună. Dumnezeu ne-a asigurat acolo în cer multe bogăţii. Însă atunci când cerem să ne uşureze de o încercare, el dă aceste bogăţii altora şi astfel o pierdem, în timp ce, de vom face răbdare, ne va da şi dobândă”.
Iată că primirea voii lui Dumnezeu presupune acceptarea încercărilor care vin asupra noastră cu conştiinţa că El este Cel ce ştie folosul pe care îl vom dobândi din acestea, iar „facă-se voia Ta” este echivalent cu „aşa cum şti Tu, Doamne, mântuieşte-mă!”.