Faptele mântuirii

În Pilda Judecăţii de apoi (Matei 25, 31-46) Domnul Iisus Hristos ne vorbeşte despre importanţa faptelor bune pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Răspunsul bun la „înfricoşătoarea judecată a lui Hristos” va fi dat şi în funcţie de felul în care ne-am raportat la semenii noştri. „Dacă zice cineva că iubeşte pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească?” (I Ioan 4, 20).
Se spune că un om care considera că şi-a trăit viaţa fără de păcat, la Judecata de apoi s-a înfăţişat cu îndrăzneală înaintea lui Hristos şi i-a spus: „Doamne, eu am păzit legea Ta! Nu am făcut nimănui, niciodată vreun rău. Priveşte la mâinile mele şi vezi că sunt curate”! Răspunsul a venit prompt şi simplu: Desigur, sunt curate, dar sunt goale!”. Cei care nu merg la Sfânta Liturghie îşi motivează absenţa din biserici într-un mod fals spunând: „eu am biserica în suflet!”. Realitatea este că aşa cum nu putem trăi singuri, nici mântuirea nu o putem dobândi singuri. Iată că fapta bună este la fel de importantă ca şi rugăciunea, postul sau mărturisirea credinţei. Atunci când renunţăm la unul dintre aspectele vieţii duhovniceşti nu mai suntem oameni întregi. Nu se cade să ne înfăţişăm înaintea Dreptului Judecător cu mâinile goale, cu sufletul gol, pentru că răspunsul va fi pe măsura vieţuirii noastre.