Florile de plastic

În jurul nostru „cresc” foarte multe flori artificiale. Ele imită atât de bine florile naturale încât, dacă nu îţi reglezi vederea rişti să fii păcălit. Multora le este indiferent dacă un spaţiu este decorat cu flori de plastic sau naturale. Nu apreciază şi nu emit pretenţii. Ba, pentru unii, florile artificiale sunt chiar frumoase şi îşi mărturisesc extazul în faţa plasticului cu atâta voluptate încât începi să te îndoieşti de propriile tale gusturi. Plasticul invadează şi bisericile, monumentele funerare, pentru că florile artificiale, în opinia celor care le preferă, au un avantaj imbatabil: sunt nemuritoare! Dacă mai aplici şi un odorizant care să imite miresmele naturale ale florii respective, totul este rezolvat. De ce, oare, ne comportăm aşa? Cred că un posibil răspuns ar fi plăcerea cu care minţim şi ne lăsăm minţiţi. Flori de plastic ne oferim unii altora de fiecare dată când ne minţim, când ne înşelăm unii pe alţii, când suntem parşivi sau linguşitori în dorinţa de a obţine vreun beneficiu. Apelăm la orice tertip şi minciuna pe care o oferim „în dar” celui de lângă noi este asemenea unei flori de plastic. Şi în relaţia cu Dumnezeu prezentăm atâta „plastic” încât ajungem să nu mai distingem adevărul de minciună, păcatul de virtute, învăluindu-ne astfel propria conştiinţă în plasticul sufocant al minciunii.