Găinile şi alte înaripate

Fiecare dintre noi ştie că în curtea casei găsim o mulţime de animale şi păsări domesticite de om în scopuri diferite: hrană, muncă, pază. Cred că atât. Fiecare vieţuitoare are rolul ei. Omul are grijă de ele pentru că, de cele mai multe ori, viaţa lui este în strânsă legătură cu acestea. De fapt, multe dintre bucatele pe care le consumăm sunt ale lor. Ne plac ouăle, ne place carnea, ne place laptele, ne place căldura lânii, sau ne mândrim cu blana iepurilor sau a nutriilor. Hrănim câinii şi mâţele că au grijă de noi. Ne apără de noii veniţi, sau ne apără de şoarecii domesticiţi pe jumătate. Cert este că, trăim cu ele şi ele cu noi.
Dacă cele mai multe dintre ele îşi desfăşoară activitatea „didactică” şi „nedidactică” în destul de multă tăcere sau îşi exprimă durerile sau suferinţele dând dovadă de respect, unele dintre vieţuitoarele curţii noastre îşi exprimă destul de simţitor fiecare activitate. Aceste vieţuitoare sunt găinile. Ele sunt de mai multe feluri: găini ouătoare, găini de carne, pestriţe, gât-golaş şi câte şi mai câte. Fiecare dintre ele cântă în legea ei orice mişcare pe care o face în curte sau în cuibar. Ele sunt cele care dacă fac ceva nu tac. Toată ziua cotcodăcesc şi caută cu ciocul şi cu ghiarele te miri ce …rămăşiţe aruncate în spatele curţii, acolo unde a luat naştere un munte de mizerie şi acolo unde găinii îi place nespus de mult să stea.

Zbor de vultur
Dimineaţa încă aproape înainte de răsăritul soarelui îşi anunţă trezirea. Toată lumea trebuie să fie înştiinţată de cât de matinale sunt ele. Se trezesc de foame sau poate că şi-au adus aminte de vreo nerozie făcută de vreo surată din curte sau dacă nu a făcut nimeni nimic să fie gata-gata să inventeze vreuna. Poate că au timp atunci când stau pe cuibar şi nasc câte un ouţ bun de băgat în păpară. Şi pentru că nu sunt deloc mulţumite de gura lor îl au ca aliat pe cocoşul care, săracul de el, ţine isonul fiecărei curtezane. N-are încotro că riscă să fie extrădat. Trebuie să cânte în ton cu ele. În cazul în care nu e pe fază acesta este taxat pentru orice „dezmorţire de aripi”. Ambiţia lor este extremă şi nu iartă nimic. Chiar şi pe stăpânul care este mai înţelept sar câteodată. Chiar şi pe vreun vizitator care vine să admire curtea lor sar, dacă simt că se poate, pentru că aşa sunt ele „taxează de ambiţie orice dezmorţire de aripi”. Şi uite aşa, odată ce te iau prin surprindere înveţi lecţia, chiar bine de tot, iar cu proxima ocazie îţi iei apărătoare. Deşi, cu protecţie cu tot, dacă găina este rea de cioc şi de labe, n-ai nicio şansă căci: „Când la găini nu te pricepi deloc/ Şi n-ai pic de habar de medicină, / Ca să rezolvi problema dintr-un foc / Îţi trebuie o minte de găină.”
Niciodată găina nu va avea capacitatea de a-şi depăşi condiţia de donatoare de ouă, carne şi fulgi. Nu reuşeşte să înţeleagă nimic din ceea ce se află dincolo de barierele curţii sale chiar dacă a avut îndrăzneala de a-i spune vulturului: „Noi, înaripaţii!”. Sunt extrem de ambiţioase în a taxa orice li se pare lor o nerozie. Nu au capacitatea de a înţelege dincolo de căpşorul lor mic şi câteodată moţat. De fapt, e moţat mai tot timpul, chiar dacă nu poartă toate un moţ. Lor le place să creadă că-l au, că, de altfel, sunt bune inventatoare şi prefăcătoare.   
Sunt bune la casa omului, sunt un rău-bun necesar, dar când poţi avea prin preajmă un vultur ai şi şanse să înveţi a zbura.
Ar fi bine ca asemănările oamenilor cu unele înaripate să dispară şi să nu se mai   stea doar cu ciocul între gheare şi cu ghearele în ...găinării. Ar fi indicat să privim şi la vulturii ce zboară pentru că orizontul este infinit.