Găleata spartă

La marginea unui sat trăia odată un chinez bătrân. Acesta îşi amenajase în spatele casei o frumoasă grădină cu legume. Dar cum zona era secetoasă, în fiecare zi, de dimineaţa până seara, bătrânul căra apă  de la un izvor îndepărtat.
Apa era cărată cu două găleţi puse pe umeri, numai că una din găleţi era găurită. Aşa că, până ajungea acasă, în găleata găurită mai rămânea apă doar pe jumătate.
Găleata gaurită era tristă. Vroia să fie perfectă ca şi cealată.După o îndelungată chibzuinţă îi zise bătrânului:
– Stăpâne, de ce nu mă repari, ca să fiu şi eu la fel de folositoare ca şi surata mea?
Bătrânul o întrebă la rândul lui:
– Ai observat straturile de flori care cresc pe marginea cărării pe care trecem în fiecare zi?
– Desigur!
– Şi ţi se par frumoase?
– Nemaipomenit de frumoase!
– Şi cine crezi că le-a udat, ca să poate creşte şi înflori aşa frumos? Tu le-ai udat! Cu ce mi-aş mai înfrumuseţa casa dacă te-aş repara?
Găleata a înţeles că bătrânul a transformat defectul ei într-o calitate şi toată tristeţea ei se transformă în bucurie, ştiindu-se pe deplin folositoare.