Hristos Se naşte!

Minunea Naşterii Mântuitorului ne farmecă în fiecare an. Simţim cu toţii o frumoasă emoţie în preajma acestei sărbători. Această emoţie prinde forme variate şi una mai frumoasă ca alta. Unele sunt tradiţionale, altele noi şi nemaiîntâlnite. De la bucatele tradiţionale, specifice acestei sărbători, până la ornamente noi şi deosebit de frumoase, toate sunt materializarea acestei trăiri minunate. Formele acestea, parcă uneori, ne copleşesc şi dacă nu reuşim să ne ancorăm în esenţa sărbătorii riscăm să pierdem chiar farmecul acesteia.
Este foarte important să nu uităm că suntem trup şi suflet şi bucuria trebuie să satisfacă ambele părţi ale fiinţei noastre. Dacă vom cugeta, serios, la ceea ce aduce cu adevărat bucuria sărbătorii descoperim că ordinea este mai degrabă inversă. Feeria sărbătorii este dată de emoţia sufletească, mai mult decât de abundenţa bucatelor şi a ornamentelor.
Pentru a ne împlini în plan sufletesc ne planificăm momente frumoase în sânul familiei. Dacă sunt posibilităţi, ne propunem să-i adunăm în aceste zile pe toţi cei dragi pentru a ne bucura unii de alţii. Dacă stăm bine să ne gândim acestea sunt obiceiuri preluate de la părinţi, bunici de la moşii şi strămoşii noştri. Când ne gândim la Crăciunul petrecut la bunici, cu întreaga familie reunită, ne prinde o emoţie specială. O temere ne cuprinde, căci parcă în ultima vreme nu am mai trăit aceeaşi atmosferă caldă din casa bunicilor. Minunat ar fi dacă am găsi care este secretul ce dădea acel plus de farmec sărbătorii, în casa lor. Acest secret odată descoperit ar face să strălucească an de an masa de crăciun din familia noastră.

Cuvântul Lui Dumnezeu Trup s-a făcut
Strămoşii noştri au înţeles că la această vreme cel mai important este să se nască în noi, Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu să prindă viaţă în viaţa noastră, au înţeles că Biblia şi mai ales Noul Testament cuprinde Cuvântul divin şi au căutat să împlinească cele descoperite în aceste pagini. Simplii şi, deseori chiar, fără multă şcoală, au descoperit esenţa vieţii fericite. Cu atâta discreţie şi naturaleţe i-au dat lui Hristos viaţă în viaţa lor, încât noi aproape că nici nu am observat lucrarea lor minunată. Această taină au învăţat-o la biserică, unde au urmărit cu atenţie textele slujbelor şi ale lecturilor Biblice. Au învăţat de la pedagogul desăvârşit că acum este momentul reunirii familiei.
În această duminică ne sunt adunaţi în faţă toţi strămoşii Lui Iisus. De la această pericopă evanghelică au înţeles bunicii că este timpul potrivit să ne adune în jurul mesei lor. Înaintea noastră au fost poftiţi la ospăţ înaintaşii noştri. Pentru că discret, dar în fiecare an, în sâmbăta dinaintea Naşterii Mântuitorului, bunicii făceau parastas pentru toţi cei din neamul nostru. La aceste pomeniri erau poftiţi toţi cei mutaţi din lumea noastră să fie părtaşi la praznicul Împărătesc. Buni sau răi, de viţă nobilă sau de neam sărac, pentru toţi se ruga părintele la parastas şi liturghie. Învăţaseră să nu se ruşineze de nici unul din strămoşi, căci citind din scripturi au văzut că nici Hristos nu a lepădat din seminţia sa, după trup, vreun soi de oameni. Noi, astăzi, poate că ne plictisim la lunga înşiruire de nume din Evanghelia duminicii. Ei, citind Vechiul Testament, cu atenţie, au recunoscut printre înaitaşii după trup ai Mântuitorului şi oameni înţelepţi, dar şi ucigaşi, desfrânate precum şi strămoşi de neam nu foarte de cinste.
Din genealogia lui Hristos au învăţat să petreacă cu toţii la masa de Crăciun. Nu numai cu cei ce sunt în trup şi nici măcar doar cu strămoşii de neam bun. Acesta cred că este puţinul ce, deseori, lipseşte din pregătirile pentru o frumoasă sărbătoare de iarnă.