Hristos se naşte …!

Dumnezeu S-a întrupat şi noi, în fiecare an, ne bucurăm de Naşterea Sa din Fecioara Maria. Dumnezeu făcut om a fost de-a lungul istoriei piatră de poticnire şi de sminteală pentru foarte mulţi. Unii au râs şi râd în continuare, alţii au luat în serios evenimentul dar, pentru că nu l-au putu cuprinde cu mintea, au dat naştere unor erezii, alţii au filozofat pe marginea acestei „teme”, iar alţii pur şi simplu i-au omorât pe creştini pentru această învăţătură şi pentru celelalte care decurg din ea. Pentru Hristos-Fiul lui Dumnezeu întrupat au murit şi mor şi în zilele noastre mulţi creştini. Chiar şi acum, într-o epocă în care democraţia ar trebui să fie o regulă, creştinismul este religia cea mai persecutată pe mapamond. Fie că vorbim de persecuţii ideologice, politice, de persecuţii fizice sau de ucideri, învăţătura creştină  este şi astăzi pusă la zid. Domnul Hristos S-a născut acum două milenii într-o lume deloc primitoare, ba, dimpotrivă. De mic prunc era căutat pentru a fi ucis, iar când şi-a împlinit lucrarea şi a răspândit sămânţa noii legi prin învăţături, minuni şi semne, oamenii l-au răstignit. Dacă de-a lungul timpului învăţătura creştină s-a aşezat peste lumea păgână, reuşind să ascundă practici şi învăţături greşite astăzi, sub impulsul ideologiei consumiste şi a spiritului comercial, Crăciunul este văzut doar ca un prilej de oferit cadouri celor dragi şi de petrecut. Colindele au devenit cântece de iarnă şi copiii noştri ştiu prea puţin ce sărbătoresc de Crăciun.

Peştera inimii
El S-a născut pentru fiecare dintre noi. Dacă acum 2000 de ani a primit ca loc de naştere o peşteră şi o iesle acum îşi caută loc în inimile noastre. Atunci nimeni nu ştia ce se petrece cu adevărat în acel loc smerit, ales de Dumnezeu pentru a veni în lume. Este interesant cum poporul în mijlocul căruia Dumnezeu a profeţit, poporul care a fost ales de către El ca popor al Său, nu a ştiut, nu l-a primit cum se cuvine pe Pruncul Sfânt. Au aflat însă păgânii din Răsărit care au venit, ghidaţi de stea şi de profeţiile lor, şi i s-au închinat ca unui Împărat Pruncului născut în ieslea din Betleem. Acei oameni, cei „trei crai din Răsărit” şi-au deschis inimile şi s-au închinat Dumnezeului întrupat. Noi, cei de acum, ştim, avem şi ştiinţa şi credinţa şi totuşi ne risipim, în privinţa acestui Praznic, în lucruri secundare. Nu spun lipsite de importanţă pentru că, de exemplu darul, este un semn al dragostei şi al preţuirii şi de aceea cel mai minunat dar este cel pe care Dumnezeu ni l-a făcut prin întrupare. Niciun dar omenesc nu poate egala măreţia darului dumnezeiesc aşa cum iubirea noastră este doar o fărâmitură faţă de iubirea divină.
Chiar dacă lumea în care noi prăznuim an de an Naşterea Domnului pare să devină din ce în ce mai ostilă, important este ca fiecare dintre noi să dăruim o parte a inimii Celui ce vine să se nască. Inima noastră poate deveni astfel locaş primitor pentru Fiul lui Dumnezeu, iar dacă lucrurile se petrec astfel El însuşi ne va pregăti sălaş în Împărăţia cea veşnică a Cerurilor.