Iertaţi, şi veţi fi iertaţi!

Încetarea vrajbei şi iertarea jignirilor ne-au fost poruncite nu pentru că Dumnezeu ar avea nevoie de ele, ci pentru că ne sunt de folos. Cine îi iartă păcatele aproapelui său, va primi şi el iertare de la Dumnezeu, după făgăduinţa Mântuitorului. Şi cât de multe păcate avem noi înaintea lui Dumnezeu! Şi, dacă ne gândim ce vom răspunde în ziua Judecăţii pentru toate acestea, câtă frică ar trebui să ne cuprindă! Spre marea noastră ruşine, ni se vor descoperi la înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu, înaintea întregii lumi toate faptele noastre întunecate. Şi noi nu vom putea atunci cu nimic să le răscumpărăm. Şi, iată, acum Mântuitorul ne oferă o cale lesnicioasă de ştergere a tuturor păcatelor noastre: Iertaţi, şi veţi fi iertaţi!
Puţina greşeală a fratelui tău împotriva ta să o ierţi din inimă, şi vei primi iertare pentru toate păcatele tale, nenumărate, făcute înaintea lui Dumnezeu! Există oare ceva mai frumos şi mai plăcut decât aceasta? Dacă nu iertăm din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru sfintele Lui porunci, atunci măcar pentru propriul interes să iertăm! Dar, vai, adesea nici cele mai înalte imbolduri ale binefăcătorului dezinteresat şi nici chemările insistente ale propriilor noastre foloase nu sunt în stare să ne îndemne către iertare! Răutatea ne-a orbit într-atât, încât ne-a făcut să ne fim noi înşine cei mai mari duşmani.