În braţele Tatălui ceresc

Cei mai mulţi dintre noi am avut măcar un moment de fugă din faţa lui Dumnezeu, când ne-am dorit parcă să cheltuim averea dată tocmai de El, după cum ne taie capul. Există răzvrătire cu duiumul şi parcă, cu tristeţe remarcăm, există un tot ai vizibil dezinteres faţă de chemarea Tatălui ceresc, ori acest lucru este mult mai grav decât răzvrătirea. Fiul risipitor ne descoperă un adevăr tulburător: nu avem unde să fugim de Dumnezeu, nici de judecată şi nici de moarte. Şi atunci, de ce vrem să confundăm libertatea cu fuga de responsabilitate? Omul are falsa impresie că totul este OK atunci când împrejurările vieţii îţi oferă, pentru un scurt răgaz de timp, o bucurie ireală. şi dintr-o dată ceva te loveşte şi nu şti de unde vine lovitura, iar aceasta te face să arunci cu vină în stânga şi în dreapta, ocolind propria ta viaţă şi responsabilitate. Unii, însă, se trezesc şi conştientizează drumul greşit pe care au călătorit până atunci. Şi pe unii, şi pe alţii, pe noi toţi, ne vor primi aceleaşi braţe deschise ale Tatălui ceresc Care, plin de iubire ne aşteaptă neîntrerupt. Şi cât de mântuitor poate fi atunci un cuvânt de pocăinţă ieşit din adâncul inimii: „Tată, am greşit la cer şi înaintea Ta!”. Dacă greşeala, păcatul par a fi înscrise în modul nostru de a trăi pe pământ, iertarea este unul din braţele cu care Dumnezeu ne aşteaptă mereu pentru  a ne duce în Împărăţia Sa.